Categories: Gura lumii

Gura lumii, 9.12.2011

Vorbesc cârcotaşii prin târg că alimentele de bază oferite, pe banii Uniunii Europene, drept ajutor persoanelor nevoiaşe, au ajuns marfă de speculă în municipiul cu mândru castel medieval. Şi ca să-şi argumenteze aceste afirmaţii, răspândacii dau ca exemplu faptul că într-o cunoscută piaţă din oraş, o precupeaţă scoate zilnic pe tarabă la vânzare, taman alimentele de bază care s-au oferit cu ceva vreme în urmă obidiţilor din municipiu. Adică, macaroane, biscuiţi, făină şi orez. Toate acestea, la preţuri de piaţă. Până la urmă, vorba aia – dar din dar se face Rai – aşa că dacă europenii au dat, noi de ce să nu dăm mai departe?

Se zice că unde-i lege nu-i tocmeală. Sau cel puţin, aşa ar trebui să fie. Dar, dacă ar fi să ne luăm după unele lucruri care se petrec prin pieţele din principalele municipii ale judeţului, se pare că, aşa cum se întâmplă de regulă la noi, la români, chiar dacă-i lege, pe marginea ei există şi tocmeală. Exemplul îl dau cârcotaşii cu pocnitorile care au început deja să ne spargă timpanele. Ca în fiecare an, cum se apropie Revelionul, cum apar prin jurul pieţelor comercianţii de petarde şi artificii. Deşi legea spune clar că petardele şi celelalte obiecte de acest fel nu pot fi comercializate oricum şi oricând, ci numai o anumită categorie de pocnitori şi doar după data stabilită de lege, aceştia te îmbie cu ele fără nici o frică de oamenii legii, care i-ar putea prinde şi amenda. E clar că acest lucru n-ar fi posibil, dacă toţi cei care au atribuţii în acest sens şi-ar face datoria. De râsul lumii este ceea ce s-a petrecut recent într-o piaţă hunedoreană. Agentul cu chipiu albastru, care l-a prins în flagrant pe un tuciuriu care tocmai i-a vândut unui om trei petarde din categoria celor interzise de lege, cică l-a amendat pe cumpărător, în timp ce negustorului nu i-a zis nici fă-te încolo.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Și-a făcut de lucru fără să aibă idee des­pre ce cuib de viespi deranjează. Bârfitori…

15 ore ago

Bulina albă

Dr. Gheorghe Firczak, preşedintele UCRR Pentru organizarea unui simpozion dedicat Revoluției Române din 1989, ce…

15 ore ago

Bulina neagră

Gabriel B., din Petroșani Pentru că este acuzat de comiterea infracțiunii de lovire și alte…

15 ore ago

Protest spontan al minerilor de la exploatarea Lupeni

O parte dintre angajaţii Minei Lu­peni au protestat spontan în sub­te­ran, miercuri, timp de câteva…

15 ore ago

Locuitorii din comuna Zam au acces la medicul de familie, după 6 ani fără servicii medicale primare

Începând cu data de 1 aprilie, locuitorii comunei Zam și ai localităților învecinate au din…

15 ore ago