Spun gurile rele că unele personaje de pe la instituţiile publice din judeţ ar putea să-i dea lecţii lui Ceauşescu în ceea ce priveşte apucăturile dictatoriale pe care le au. Este şi cazul unui directoraş de prin sudul judeţului, care „taie şi spânzură” în firmă, după cum are el chef, într-un dispreţ total faţă de lege. Cică personajul nostru angajează şi concediază oamenii cum îl taie măciulia, fără să fi ţinut cont vreodată de regulile scrise la acest capitol. Lucruri care au fost descoperite de inspectorii care l-au verificat şi care l-au îndrumat să revină pe calea cea dreaptă. Doar că, directoraşul nostru se dovedeşte a fi foarte încăpăţânat, pentru că nu s-a conformat recomandărilor pe care le-a primit în urma controlului, continuând să-şi facă mendrele. Şi, asta nu se ştie până când, pentru că ilegalităţile personajului au ajuns şi la urechile celor care nu pot tolera astfel de situaţii.
Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…
Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…
Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu venituri reduse pot depune cererile și declarațiile pe propria…
Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii locale și eficientizarea serviciilor…
Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…