Au căzut la pace şi vor face echipă după votul de luna viitoare. Acest scenariu avansat de cârcotaşi ar urma să aibă loc într-o localitate care a fost la un pas de faliment, iar bârfitorii mai spun că înţelegerea s-a făcut în taină între conducătorul actual al urbei şi un fost, pretendent acum la funcţie. Între cei doi a existat până de curând o mare duşmănie, după ce s-au reclamat şi acuzat reciproc de fărădelegi. Cum interesul ambilor este să ajungă la bucate, au îngropat securea războiului şi primul, catalogat ca favorit la prima funcţie, a decis să nu-şi facă o surpriză neplăcută desconsiderându-l pe contracandidat. Prin urmare, i-a oferit să devină secundul său după alegeri, iar în schimb să nu mai tragă prea tare în campanie. În nici un caz să nu-l atace sau să scoată pe piaţă informaţii despre afacerile făcute pe când se aflau împreună la conducerea instituţiei.
Creativitate, spirit de echipă și implicare pentru o școală mai sigură. În perioada ianuarie –…
La sosirea echipajelor de stingere întreaga locuință era cuprinsă de un fum dens, iar focul…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au scos din trafic un bărbat depistat la volan,…
În urma perchezițiilor efectuate, în data de 12 februarie a.c., de polițiștii din cadrul Serviciului…
Astăzi, în jurul orei 17:00, polițiștii din cadrul IPJ Hunedoara au intervenit de urgență în…
România ocupă primul loc în Uniunea Europeană la darea de mită. Unul din cinci români…