Categories: Gura lumii

Gura lumii 9.01.2014

Se vorbeşte tot mai des prin lumea politică a judeţului că un anumit parlamentar, dintr-un partid care la alegeri a obţinut un scor nesperat de bun, se află în mare, mare dilemă. Deşi nu şi-a dorit acest lucru, şi în momentul în care şi-a început activitatea de parlamentar nici în cele mai negre vise ale lui nu i s-a arătat ceea ce a urmat, iată că omul a ajuns să fie pus într-o situaţie limită. Mai exact, după ce mulţi dintre colegii săi de parlament au dat bir cu fugiţii spre alte partide, a ajuns omul nostru în situaţia de a rămâne, în foarte scurt timp cică, fără grup parlamentar. Ceea ce ar însemna să stea în parlament doar pe post de floare sau, mai rău, de legumă. Ceea ce, vă daţi seama, nu-i prea convine nimănui, darămite celui de care facem vorbire, care s-a dovedit până acum foarte activ şi bătăios în forumul public. Deci, vrea, nu vrea, se pare că va trebui să sară şi el în barca unei alte formaţiuni politice. Şi, probabil, că o va face nu peste mult timp, zic politologii de cafenea. Dar problema-i că nimeni nu ştie în ce barcă va sări. Dar să avem puţintică răbdare.

Se aude pe la colţuri că la un liceu cu renume din oraşul reşedinţă de judeţ, un angajat din personalul didactic nu este prea competent pentru a ocupa locul din faţa elevilor. Cu greu ajungi să îi faci pe alţii să înveţe, dar ce să mai spunem când persoana pusă în faţa şcolarilor are mari lacune la materia predată. Ne-a ajuns la urechi că de multe ori, chiar în momentele importante, problemele scrise pe tablă îl cam pun în dificultate pe dascăl, iar de greşelile din interiorul lor nici nu mai vorbim. Rareori, acesta realizează că nu este ceva în regulă. Asta, în cazul în care elevii nu îşi dau seama mai repede. Ca urmare, marea majoritate dintre copiii de acolo s-au văzut nevoiţi să ia ore suplimentare, pentru a putea parcurge materia anului şcolar şi pentru a trece cu brio examenele care îi aşteaptă.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

TEMPERATURI DEOSEBIT DE SCĂZUTE ȘI GER

În următoarele zile, temperaturile deosebit de scăzute și gerul vor fi caracteristicile principale ale vremii…

o zi ago

Prejudiciu recuperat integral și doi bărbați reținuți pentru 24 de ore, într-un dosar de furt dintr-o unitate de tip amanet, din Lupeni

Intervenția rapidă și activitățile investigative desfășurate de polițiștii din Lupeni au dus la identificarea celor…

o zi ago

Intervenții membri CJSU Hunedoara – 13 ianuarie ora 20.00

     În cursul zilei de astăzi, 13.01.2026, județul Hunedoara s-a aflat, din nou, sub…

2 zile ago

Contract de concesiune semnat la Petrila, încă un pas spre viitorul verde al Văii Jiului

Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, și reprezentantul grupului Monsson, Sebastian Enache, au semnat astăzi,…

2 zile ago

Acțiune preventivă a polițiștilor rutieri pe DN7, pentru reducerea riscului rutier

Astăzi, vineri, 16 ianuarie 2026, polițiștii rutieri hunedoreni desfășoară o amplă acțiune cu caracter preventiv…

2 zile ago