Vorbeşte lumea că un lider de organizaţie municipală de partid, dintr-o zonă cu mineri, s-a gândit că este cazul să profite de faptul că partidul se află acum pe val, şi să se facă şi el cu oareşce firfirici la teşcherea. Aşa că omul nostru, profitând de faptul că au început să se înghesuie amatorii de intrat în partid, a început să ceară cotizaţie, că deh, este vreme de criză şi remuneraţia-i de la buget. Se aude că primul care a pus botul şi a deschis portofelul a fost un şef de serviciu din zonă. Omul a cam făcut, cică, ochii mari, când a auzit cât trebuie să cotizeze pentru a intra în partid, dar gândindu-se că este bine să-şi asigure viitorul, a scos euroii şi  i-a pus în palma şefului de organizaţie. Gurile rele vorbesc prin târgul cel mineresc că, dacă a văzut că treaba merge, politrucul amintit a aplicat metoda şi altor persoane doritoare de a intra în politică. Omul este foarte mulţumit, deoarece, zice, împuşcă doi iepuri dintr-o lovitură. Adică, măreşte numărul membrilor de partid şi bagă şi el bani frumoşi la teşcherea.

 Spun cârcotaşii că liderul unei organizaţii de partid de ţară mare vrea să ajungă să conducă şi să execute singur. Cel puţin aşa spun gurile rele, care au aflat că în urmă cu o zi, omul nostru i-a băgat în şedinţă pe toţi membrii, ameninţându-i că-i va da afară, pe motiv că nu-şi fac treaba bine. În aceste condiţii, susţin cârcotaşii, s-ar putea ca în scurt timp, liderul respectiv să rămână fără sprijin din partea organizaţiei pe care o conduce. Şedinţa s-a dovedit a fi una cu scântei, oamenii fiind nemulţumiţi că vor fi îndepărtaţi şi reproşându-i şefului lor că dacă îi va da afară, va ajunge ca el să comande şi tot el să execute, în final, el urmând doar să mai stingă lumina la sediu. Răspândacii vorbesc că şeful local al formaţiunii de ţară mare s-a supărat extrem de tare pe majoritatea membrilor săi, deoarece nu muncesc suficient de mult, pentru ca partidul să urce în sondaje măcar puţin.

AddThis Website Tools
MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURIBÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un ales local a reușit să își tragă atâtea te­renuri pentru…

20 de ore ago
Bulina neagrăBulina neagră

Bulina neagră

C.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de dare…

20 de ore ago
Bulina albăBulina albă

Bulina albă

Alin Tomuș, sociolog Pentru că publică volumul „Interes față de politică și atașament partinic”, o…

20 de ore ago
Rechizitoriul procurorilor olandezi în cazul jafului aurului dacic: „Probele sunt copleșitoare. Obiectele nu au fost topite”Rechizitoriul procurorilor olandezi în cazul jafului aurului dacic: „Probele sunt copleșitoare. Obiectele nu au fost topite”

Rechizitoriul procurorilor olandezi în cazul jafului aurului dacic: „Probele sunt copleșitoare. Obiectele nu au fost topite”

Procurorii olandezi cred că ar­te­fac­tele din tezaurul dacic furat din muzeul din Drets nu au…

20 de ore ago
Moțiunea de cenzură inițiată de AUR, intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată – afară cu Guvernul ipocrit” a picatMoțiunea de cenzură inițiată de AUR, intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată – afară cu Guvernul ipocrit” a picat

Moțiunea de cenzură inițiată de AUR, intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată – afară cu Guvernul ipocrit” a picat

Premierul Ilie Bolojan a prezentat, în ca­drul ședinței, poziția Guvernului. "Atunci când am angajat răspunderea…

20 de ore ago
Tranziție Justă va suna câștigător pentru Uricani. Plus alteleTranziție Justă va suna câștigător pentru Uricani. Plus altele

Tranziție Justă va suna câștigător pentru Uricani. Plus altele

Magdalena Șerban Programul Tranziție Justă (PTJ) ur­mărește să atenueze impactului în­chi­derii sau transformării unor activități…

20 de ore ago