Vorbesc gurile rele că o femeie, locuitoare a urbei de la poalele Cetăţii, mai cârcotaşă din fire după cum se vede, şi-ar fi exprimat intenţia de a renunţa la bursa acordată de unul dintre aleşii locali, pentru ca fiica ei să-şi poată continua activitatea sportivă de performanţă. În urmă cu câteva luni, femeia ameninţase că îşi mută copila la alte cluburi sportive, din alte ţări, pentru că statul nu-i sprijină financiar decât pe sportivii care stau şi la internat, or, femeia nu avea suficienţi bani pentru ca fiica ei să urmeze o astfel de formă de învăţământ. După ce a văzut apelul în presă, alesul local a plătit şcolii, întreaga sumă necesară pentru cazarea şi masa sportivei, pentru întregul an şcolar. Între timp, şcoala mai face rost de burse pentru alte 14 sportive de performanţă, de la o companie naţională cu ban de ban şi care, probabil, a acordat elevelor şi alte mici atenţii. Aşa se face că, la o lună după începerea şcolii, cea în cauză vrea să renunţe la ajutorul dat de consilierul local, pare-se cu dorinţa ca şi fiica ei să intre sub oblăduirea concernului naţional. Şi pentru că românul nu-i român destul, dacă nu muşcă şi mâna care i-a fost întinsă, femeia nu s-a dat în lături să-l împroaşte cu venin şi jigniri pe consilierul care i-a ajutat fiica să-şi continue activitatea de performanţă.
Cică un lider trandafiriu din grădina autohtonă s-ar fi dus, zilele trecute, într-o vizită la fostul strateg de bază al trandafiriilor, dar care a dat-o cotită către aripa independentă a lui Sorin Oprescu. Zvonerii spun că liderul-vulpe bătrână în ale politicii-, în timpul lungilor şi dese deplasări pe la Bucureşti, a aflat că se pune de-un partid nou, într-un viitor mai mult sau mai puţin apropiat. Şi pentru că semnalele din teritoriu nu sunt prea încurajatoare pentru viitorul trandafiriilor-unii chiar au început să dezerteze spre alte aripi politice şi independente, liderul s-a dus, cu curaj, să bată la uşa marelui strateg. Cârcotaşii spun că boss-ul ar fi fost cam mirat când l-a văzut pe trandafiriu în audienţă, mirare care a crescut şi mai mult, când a realizat care este adevăratul scop, chiar dacă el fusese declarat aşa, mai voalat. Cert este că strategul nu a spus nici da, nici nu-altfel n-ar mai fi fost strateg – promiţând în schimb, că dorinţa va fi adusă la cunoştinţa membrilor fondatori, urmând ca aceştia să decidă finalul.
Prof. Adriana Popa, de la Clubul Copiilor Valea Jiului Pentru că gimnastele pregătite de ea…
Marian B., din Vulcan Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de furt…
Curtea de Apel Alba Iulia a dispus schimbarea încadrării juridice pentru doi inculpați judecați în…
Primarul din Hunedoara, Dan Bobouțanu, i-a trecut pragul unei hunedorence care a împlinit frumoasa vârstă…
Magdalena Șerban E cumplit ca un bolnav de diabet, boală care în general nu vine…