Gura lumii

Gura lumii

gura lumii

Vorbeşte lumea că un fost personaj important, care a condus o înaltă instituţie judeţeană timp de câteva luni, a plecat foarte supărat, în momentul în care a fost înlocuit din funcţie. Spun cârcotaşii, că omul nostru a plecat atât de necăjit, după ceremonia în care a predat ştafeta succesorului său, încât atunci când a părăsit instituţia şi s-a urcat în autoturismul personal să plece spre casă, a provocat un mic carambol. Mai exact, el nu a observat că în spatele maşinii sale se afla parcat un alt autoturism, şi dând în marşarier să iasă din parcare, a buşit automobilul respectiv, şifonându-l binişor. Cârcotaşii mai susţin că omul nostru a ieşit din instituţia, pe care a apucat s-o conducă doar câteva luni, singur-singurel, nefiind condus de nimeni, deoarece foştii lui subalterni erau prea ocupaţi să-l perie pe noul jupân venit la cârma înaltei instituţii.

Gurile rele spun că un şef de la o instituţie care prinde din zbor tot felul de informaţii, care mai de care mai interesante, are zilele numărate în funcţie. Cică, vorbesc răspândacii pe la colţuri, şefii săi cei mari nu mai vor să-i prelungească mandatul. Asta, în pofida faptului că omul şi-a făcut bine treaba timp de mai mulţi ani şi nimeni nu a putut să-l înlocuiască, deşi unii s-au străduit din toate puterile. Cică, respectivul încearcă acum să se mai menţină o vreme pe post, pentru că îi place să fie acolo, în mijlocul informaţiilor. Numai că, se pare, de data asta lucrurile nu i se mai aranjează cum ar vrea el. Nu se ştie din ce motive, omul nostru va fi trimis la pensie, în afară de faptul că va împlini o vârstă, deoarece, cum spuneam, el a dovedit-o nu o dată că este meseriaş, nu glumă. Cei care nu-l au la suflet pe acest 007 hunedorean, susţin că  el va fi trimis în rezervă, deoarece a călcat pe coadă pe cine nu trebuia.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura