Categories: Gura lumii

Gura lumii 8.12.2015

Vorbesc cârcotaşii prin târg că un tinerel care s-a lansat în politică, după ce un personaj de tristă amintire l-a adus să îl ajute să-i spele banii, face ce face şi tot în prim plan ajunge să fie. Gurile rele povestesc pe la colţuri că omul nostru derulează afaceri cu proiecte europene, tot ajutat de personajul amintit, numai că le face prost, de se plâng clienţii că nu pot accesa banii, aşa de bine sunt făcute proiectele. Acum, respectivul a intrat într-un partid mic, e tot în faţă, aşa, ca să joace după cum îi cântă mentorul lui. Spun zvonerii însă, că ar fi bine să nu facă tot ce îi spune personajul cu pricina, altfel nu îl vedem bine, că ochii ageri sunt şi pe el, aşa cum se află pe toţi cei care sunt în preajma personajului de tristă amintire.

Spun gurile rele că unui primar de comună nu îi mai ajung fetele, deşi e însurat şi cu copii. Cârcotaşii au aflat că omul nostru s-a îndrăgostit recent de secretara lui, ceea ce nu era foarte greu. Zvonerii spun pe la colţuri că primarele cu pricina e îndrăgostit lulea şi nu prea mai face treabă pe la primărie, fiind ocupat să facă impresie bună la lucru. Cârcotaşii povestesc că omul nostru nu mai vrea decât să se vadă cu secretara, aşa de mare a ajuns dragostea lui. Cică nici pe acasă nu prea mai dă, lucru care ar putea să-l coste scump, având în vedere că se intră în precampanie. Iar dacă află lumea că omul nu mai vede de familie, riscă să piardă voturi. Având în vedere însă antecedentele sale, oamenii din comună aşteaptă ca acesta să-şi revină până la primăvară, deoarece atunci când intră în călduri după vreo codană, îşi pierde capul, numai că nu-l ţine prea mult şi revine la matcă.

 

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se încing spiritele într-o cunoscută firmă, unde o angajată cu state vechi pare să fi…

12 ore ago

Bulina albă

Adriana Ștefan, coordonatoarea Școlii de dans Sweet Angels Deva Pentru că a organizat impecabil spectacolul…

12 ore ago

Bulina neagră

S.R., din orașul Hațeg Pentru că pe numele lui a fost emis un ordin de…

12 ore ago

DOSARUL MALPRAXISULUI DE LA PETROȘANI: Chirurgul-șef scapă de închisoare prin prescripție, dar este obligat la despăgubiri uriașe alături de spital

Un chirurg de la Spitalul de Ur­gență Petroșani a scăpat de co­n­dam­narea penală pentru vătămare…

12 ore ago

DOSARE PENALE ÎN HUNEDOARA: Trei bărbați au fost arestați după ce au comis acte de violență, furt și vandalism

Trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii hunedoreni și introduși în…

12 ore ago

Deputatul Tiberiu Claudiu Bârstan: după cinci luni de criză și trei eșecuri, urmăm traiectoria trasată pe un drum cu bolovani

Magdalena Șerban Eugen Tomac, Adrian Veștea și Siegfried Mureșan reprezintă pri­mele trei nominalizări succesive pentru…

12 ore ago