Categories: Gura lumii

Gura lumii 8.08.2017

Se pare că vine vremea ca o duduie de la o instituţie de la poalele cetăţii va trebui să dea socoteală pentru ilegalităţile pe care le face de ani de zile. Asta pentru că trandafiriii de la cârma judeţului au demarat verificările pe la mai multe instituţii, ca să se vadă cum s-au cheltuit banii, adică, mai exact, cum s-au furat. Şi, spun zvonerii pe la colţuri, ca să nu se mai agite atâta lumea, vorbim de data asta de o angajată care a făcut, până acum, ce vroia ea pe la serviciu. Adică, dacă trebuia să se achiziţioneze ceva, cu banii publici, duduia dădea ordin de la ce firmă. Evident, femeia prezenta şefilor săi trei oferte, numai că uita să le şi actualizeze, câştigând tot timpul societatea care trebuie şi care îi bagă angajatei respective suma obişnuită în buzunar în fiecare lună.

Spun zvonerii prin târg că un ales local care a făcut afaceri cu terenuri va trebui să dea socoteală cât de curând pentru o tranzacţie făcută mai demult. Gurile rele povestesc pe la colţuri că omul nostru va fi nevoit să dea cu subsemnatul pe la nişte funcţionari cu chipiu, după ce a beneficiat de pe urma unei tranzacţii care se pare că nu a fost legală. Asta, nu ar fi chiar aşa de grav, şuşotesc cârcotaşii, dacă reprezentantul firmei care a cumpărat terenul nu s-a apucat acum să dea pe goarnă despre matrapazlâcul respectiv. Aşa că alesului în cauză au început să-i tremure picioarele pe la încheieturi, încercând prin toate mijloacele să-şi rezolve această problemă la care nu se gândea că va ajunge vreodată la cunoştinţa organelor de cercetare penală.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un scandal este pe cale să izbucnească după ce un personaj…

11 ore ago

Bulina albă

Alexandru-Valentin Lupea, polițist Pentru că îmbină fericit datoria de polițist cu pasiunea pentru speologie.

11 ore ago

Bulina neagră

C.T., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimis în judecată după ce a încălcat…

11 ore ago

Noutate! Din acest an, clase de liceu cu profil teologic și în municipiul Deva la Seminarul Teologic „Sfânta Ecaterina”

Seminarul Teologic Ortodox „Sfânta Ecaterina” vă invită să participați la Ziua Porților Deschise, organizată în…

11 ore ago

Bărbat reținut pentru 24 de ore, bănuit de încălcarea unui ordin de protecție

Polițiștii din municipiul Hunedoara au reținut pentru 24 de ore un băr­bat bănuit de încălcarea…

11 ore ago

Droguri găsite la un traficant băgat în arest

Un bărbat din județul Hunedoara a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri de…

11 ore ago