Categories: Gura lumii

Gura lumii, 8.07.2014

Vorbesc cârcotaşii prin târg că aleşii din reşedinţa de judeţ care au trădat şi au votat cu duşmanii politici nu au făcut asta, aşa, gratuit. Pentru că orice om politic are preţul său, se pare că aleşii vinovaţi de trădare s-au vândut aproape pe nimica toată. Cel puţin aşa susţin zvonerii. Gurile rele povestesc pe la colţuri că unul dintre cei în cauză a primit o mie de euroi ca să-şi trădeze aliaţii şi să voteze pentru schimbarea viceprimarului cu trei roze. Cu banii respectivi omul nostru a plecat într-o vacanţă, la mare, în Italia, aşa să mai uite de necazuri şi de ce a făcut. Colegii de partid spun că se aşteptau la o sumă mai mare, dar zvonerii susţin că doar atât a dat mai marele peste săgetaţi, cel de la care au venit banii pentru ca omul lui să ajungă viceprimar în locul celui de la trandafirii.

Cârcotaşii au aflat că un lider de organizaţie de la judeţ riscă să fie înlocuit din funcţie şi el, pentru că un coleg vrea să-i ia locul neapărat. Zvonerii povestesc pe la colţuri că deşi nu e de mult timp în fruntea organizaţiei, omul nostru nu va încălzi pentru decât o scurtă perioadă fotoliul de şef al organizaţiei violete. Asta, pentru că, susţin gurile rele, un coleg de-al său îl sapă rău de tot la Bucureşti, la conducerea centrală, în speranţa că-i va lua locul cât mai repede. În aceste condiţii, nu este exclus ca omului nostru să i se pregătească ceva serios pe scena politică, pentru ca el să nu mai deţină postul de lider şi, astfel să poată fi mazilit mai uşor în viitor. Problema este că actualul lider nu se dă bătut cu una cu două, şi lucrurile s-ar putea să mai dureze, sau măcar să se împotmolească o vreme din acest motiv.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Bârfitori avizați din re­giune ne anunță cu surle și trâmbițe un vii­tor an electoral cum…

16 ore ago

Bulina albă

Ioan Hirghiduș, profesor universitar din Uricani și apreciat scriitor Pentru că i-a fost acordată distincția…

16 ore ago

Bulina neagră

Florin S., din Vulcan Pentru că este acuzat că, alături de mai mulți complici, a…

16 ore ago

Bărbat reținut de polițiști după ce ar fi scos un cuțit într-un local din Uricani

Polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat, de 34 de ani,…

16 ore ago

Cetăţeni străini, arestaţi într-un dosar de trafic de droguri; ceremonie de „reconectare cu sinele” – organizată la o pensiune

Doi bărbaţi, un cetăţean peruan şi unul danez, au fost arestaţi preventiv, iar o femeie,…

16 ore ago

S-A VOTAT ÎN CAMERA DEPUTAȚILOR ÎNCHIDEREA PROGRAMULUI PNRR. AUR A VOTAT ÎMPOTRIVĂ!

La o primă analiză, bilanțul este ex­trem de grav pentru România. PNRR-ul a fost încărcat…

16 ore ago