Categories: Gura lumii

Gura lumii, 8.05.2020

Vorbesc gurile rele că o duduie de la o unitate medicală de la noi trebuie să le spună procurorilor de ce a făcut o achiziţie, acum, în pandemie, când mai important era să se ocupe de cele necesare cadrelor medicale. Cârcotaşii au aflat şi acum au lansat zvonul că respectiva a scăpat de mai multe ori cu tot felul de „cumpărături“ de la firme de unde încasează ceva comisioane, dar acum nu mai are noroc. Zvonerii de serviciu susţin prin târg că omul nostru are de pregătit acum dosare întregi cu documente, pentru a explica cheltuielile masive într-un domeniu în care nimeni nu s-a gândit că ar fi nevoie în această perioadă grea. Dar, se pare că duduia noastră a prins momentul în care lumea nu prea e atentă şi a zis că va da lovitura. Însă, are şi ea ceva prietene bune pe acolo, care au reclamat situaţia.

Zarvă mare zilele acestea într-o firmă, după ce fiul rătăcitor s-a întors. Spun cârcotaşii de serviciu că e nebunie totală în locul respectiv, nu ştiu salariaţii ce să mai creadă, de ce s-a întors omul nostru la locul faptei, cum ar veni. Gurile rele povestesc prin târg că respectivul a înţeles că e mai bine pentru el acolo şi nu departe de foştii colegi. Dar, experienţa i-a prins bine şi acum vede cu alţi ochi, susţin zvonerii, toate problemele din firmă. Problema este cu poliţele pe care le are de plătit unora care i-au făcut necazuri, şuşotesc cârcotaşii. Acum, timpul ne va arăta dacă omul se va răzbuna sau nu şi toate vor merge bine de acum încolo.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Misiune dificilă a pompierilor ISU Hunedoara pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și fond forestier izbucnit în zona Cheile Buții din Retezat, pe teritoriul orașului Uricani.

În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…

5 ore ago

APA PROD S.A. Deva își extinde serviciile digitale: Mai multă flexibilitate, plăți simplificate și informare în timp real pentru peste 67.000 de clienți

S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…

5 ore ago

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND BANCNOTE FALSIFICATE

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…

13 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

o zi ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

o zi ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost emis un ordin de protecție pe numele…

o zi ago