Gura lumii 8.04.2014

Flamura roşie a fost scoasă deja de la naftalină, după ce, un timp, a fost mai mult decât protejată, de teama furiei galben-vineţii, dar şi de ruşine că ce-a fost pe vremuri nu mai era. Curiozitatea noastră a fost de ce a fost scoasă acum, de unde atâta veselie pe purtătorii ei? Evident, am apelat la infiltraţii noştri de bază, mai răi decât igrasia la ultimul etaj sau parter, altfel copii faini şi veseli, iar ei ne-au lămurit. Aşadar, veselia roşie vine din faptul că alegerile ce vin, şi nu ne referim la acelea care trimit căţeluşi derutaţi în curtea Barossonului, pe tărâm belgios/blegios, să latre de toată ruşinea prin toate colţurile, ci la cele neaoşe, băştinaşe şi oarecum locale, din zona zimbrilor şi-a narciselor dantan, aşadar acele alegeri sunt ca şi câştigate de cel de sub flamura despre care vorbim. Cum aşa? întreabă cârcotaşii ce ne iubesc doar la tocător. Simplu. Dintr-o batere de palmă şi-o zbatere de aripă, mai leneşul partid citric a pus om de paie, iar zburlitul partid ce ar putea fi, de asemenea, confundat cu citricul, a pus om cu prea mult timp în poziţia dos-contra-cetăţean-ce-m-a-votat. Cam aşe!

Nici nu plecă bine către cele dâmboviţene plaiuri ale vânătoarei de fotolii marele şogun aducător de bunăstare pe sârmă şi ţeavă, că apele s-au tulburat în mod ciudat şi clădirea cu ţepuşe ce dau găuri în cer s-a cutremurat de zvonuri şi zicale. Motivul, acelaşi ca întotdeauna: cine să urce în fotoliul încă fierbinte, lăsat de marele om? În cărţi, spun surse pline de cărbune pe pleoape şi praf în nări, era un personaj căruia i se promisese, nu marea, nu sarea, ci locul pentru poponeaţă. Dar nu fu să fie aşa, pentru că un alt personaj, cu vechi state şi multă ştiinţă a locurilor, fu mai rapid în intervenţii, înroşi două-trei telefoane, bătu drumul de două-trei ori şi reuşi să-i sufle, de sub nări, preferatului întreaga şuncă. Aşa e Românica în toate cotloanele ei: nu-i pentru cine se pregăteşte, ci pentru cine plusează mai rapid acolo unde trebuie.