Gura lumii

Gura lumii

Vorbesc gurile rele că votul pe bandă rulantă al aleşilor locali din urbea de la poalele Cetăţii ar ascunde în spate un anume interes, şi de alt gen decât cel al cetăţeanului. Cică trandafiriii, după ce i-au învăţat cu binele pe săgetători, intenţionează să ceară, drept recompensă pentru buna purtare, nişte posturi de conducere mai acătării, nu de alta, dar la serviciile vizate, oricum se simte nevoia de mână de profesionist. Trandafiriii şi-ar dori şi o funcţie de execuţie, ceva de genul unui viceprimar, numai că nu prea au curajul să caşte gura în faţa edilului şef, până când nu-şi stabilesc o strategie de atac. Cârcotaşii spun că ar existat ceva şanse de înţelegere, însă pentru alt post, pentru că primarele nici nu vrea să audă să-şi sacrifice cele două ajutoare, adică să-şi taie taman aripile tinere din primărie. Gurile rele spun că, într-un viitor nu foarte îndepărtat, s-ar putea naşte un post de manager al urbei, adică un fel de al treilea vice, dar asta numai dacă trandafiriii fac un angajament de colaborare pe termen lung.
 
Mai zilele trecute, a început să circule prin zonă un zvon cum că o aleasă blondă, pe cai mari până mai anii trecuţi, ar cam fi scăpătat, nu neapărat din cauza crizei economice, ci din cauza cheltuielilor necugetate. Cârcotaşii, invidioşi pe blonda politiciană, spun că aleasa, îndrăgostită până peste urechi de un june prim, o ţine într-o mare iubire alimentată de vacanţe şi cadouri costisitoare, motiv pentru care şi-a cam neglijat furnizorii, uitând să-i mai plătească. Şi cum, în atare situaţie, nici furnizorii nu s-au mai grăbit să-i dea marfă, aleasa blondă nu mai prea are ce vinde, de aici şi prăbuşirea financiară. Tot gurile rele, triste de soarta simpaticei blonde, spun că există şansa unui reviriment, dar numai după ce junele prim, rămas fără lapte şi miere de supt, va da bir cu fugiţii în braţele altei blonde cu afaceri.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura