Vorbesc gurile rele că se pregăteşte lansarea pe un post lăsat liber a unui personaj care s-a lipit de unii dintre politicienii de pe la noi. Cică, spun zvonerii că omul nostru nu are nici o treabă cu noul post, la care aspiră de mai multă vreme. Numai că, deja ne-am obişnuit cu numirile în funcţii pe pile, aşa că nu este nimic nou sub soare, deocamdată. Cârcotaşii glumesc şi spun pe la colţuri că respectivul îşi calculează deja câştigul pe an, iar cifrele sunt foarte tari. Gurile rele şuşotesc că omul nostru povesteşte pe la prieteni că va ajunge pe un post călduţ şi cât de deştept este el, că i s-a propus să preia jobul cu pricina.
Clubul CSM Deva face un anunț important! “În urma incidentului petrecut ieri pe stadionul Stadionul…
Prima turbină pe gaz a centralei electrice Mass Mintia Power Plant, din localitatea Mintia, va…
Polițiștii Serviciului de Ordine Publică au desfășurat, în noaptea de 18/19 aprilie a.c., o acțiune…
La sosirea pompierilor, focul se manifesta la o magazie folosită pentru uscarea lemnelor, cu o…
Pompierii intervin cu 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă, iar la fața locului…
Chiar dacă jocurile de noroc ar trebui percepute în special ca o formă de divertisment,…