Gura lumii 7.11.2011

Adevărate partide de vânătoare sunt organizate de către mai mulţi indivizi cu bani, însă animalele vânate nu sunt sălbăticiuni cum ar trebui, ci câinii fără stăpân. Distracţia potentaţilor se ţine în pădurile de la marginea unei urbe turistice, iar focurile de armă se aud de la kilometri distanţă, dar, cei care ar trebui să le audă sunt surzi de-a binelea. Există însă ca întotdeauna o explicaţie: la aceste vânători participă inclusiv ei, aşa că se explică de ce nu sunt prinşi şi cercetaţi vinovaţii. Gurile rele spun că printre vânătorii de frunte s-ar afla chiar adjunctul tablagiilor iar într-o vreme era chiar şi şeful lui, „medaliat” pentru numărul de capturi, dar el s-a lăsat de hobby, pentru a-şi derula afacerile cu maşini la mâna a doua în linişte. De distracţie au aflat şi nişte băieţi care colectează informaţii, însă în loc să scrie rapoarte şi să-i prindă, s-au arătat mai interesaţi de cum ar putea intra şi ei în clubul exclusivist de vânători. O speranţă mai este pentru salvarea necuvântătoarelor, după ce pe rol au intrat şi alţi băieţi militarizaţi, care au primit pontul şi supraveghează acum zonele.

O domniţă angajată în cadrul unui aparat administrativ şi ajunsă pe funcţie după ce a trecut prin mai multe aşternuturi, este pe cale să fie dată afară din serviciu şi chiar să rişte temniţa. A ajuns în dizgraţia şefilor, după ce s-a aflat că a învârtit câteva hârtii, în aşa fel încât să intre în posesia unei locuinţe deţinută de o vârstnică ce a decedat. Apartamentul, situat chiar în centrul urbei ce are rang de capitală a regiunii, era închiriat din fondul locativ de răposata, care nu apucase să-şi achite toate ratele pentru a-l cumpăra. Suma restantă era de ordinul a două mii de lei, deci nu foarte mare. Domniţa a făcut imediat, după decesul femeii, o hârtie prin care se arăta că bătrâna şi-ar fi achitat restanţa şi devenise proprietară. În altă hârtie, pe care era semnătura femeii, era trecută în subsol o notă prin care bătrâna ar fi împrumutat tocmai de la funcţionară o sumă de ordinul câtorva zeci de mii de lei şi punea gaj chiar locuinţa. Ambele acte, pe care domniţa spera să le îndese în arhivă şi nimeni să nu le verifice, au ajuns pe masa superiorului care, cum era şi normal, a început o anchetă. A anunţat şi organele competente şi acum se aşteaptă rezultatul. Cert este că zilele funcţionarei nu se arată prea bune şi nici pe apartament n-a mai pus mâna.