Categories: Gura lumii

Gura lumii 7.09.2015

Zicala „mortul e de vină” se mai aplică o dată în cazul unui teribil incident în urma căruia un bărbat se zbate între viaţă şi moarte. Omul este angajat al unei firme şi, spun cârcotaşii, a fost trimis de către şefi să facă o lucrare la un anumit obiectiv. Ajuns la faţa locului, a constatat că lucrurile sunt în neregulă şi ar putea să păţească ceva. Şi-a sunat şefii şi l-a pus la curent şi pe beneficiar de pericol. Numai că în loc să i se permită să revină când lucrarea nu mai prezenta pericol, meseriaşul a fost obligat să o execute atunci şi inevitabilul s-a produs. Cum viaţa victimei atârnă de un fir subţire de aţă şi nu se poate apăra, cei responsabili au făcut totul încât să arunce vina pe ea.

Manevră iscusită a unui şef de urbe din capitala lămpaşelor. Omul şi-a antamat la căruţă un interlop deosebit de periculos şi cu ajutorul lui vrea să pună mâna pe avuţia unei societăţi de stat. Interlopul este expert în inginerii cu terenuri, el fiind notoriu într-un judeţ învecinat după ce a demolat şi casa unui preot căruia i-a luat proprietatea tot printr-un fals. Acum a fost împroprietărit de către edil cu o parcelă situată într-un colţ de rai, însă terenul este al unei firme de stat. Gurile rele spun că edilul nu vrea bucata de teren pe care se poate ridica o pensiune sau chiar un complex turistic, el vrea contravaloarea acesteia. Tot cârcotaşii mai spun că deja a şi primit-o şi nu mai poate da înapoi, chiar dacă a aflat că pe fir au intrat şi nişte băieţi incoruptibili.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…

18 ore ago

Bulina albă

Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…

18 ore ago

Bulina neagră

R.E., din municipiul Deva Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

18 ore ago

Nu ratați ajutorul pentru încălzire! S-au deschis depunerile la Primăria Ghelari pentru sezonul rece și suplimentul de energie

Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu ve­nituri reduse pot depune cererile și de­clarațiile pe propria…

18 ore ago

Primăria Comunei Băița modernizează serviciile publice: investiție de peste 65.000 de euro într-o autoutilitară nouă, din bani europeni obținuți prin GAL Țara Zarandului

Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii lo­cale și eficientizarea serviciilor…

18 ore ago

Protestul de la mina Vulcan s-a încheiat: minerii au ieșit la suprafață după negocieri în subteran

Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…

18 ore ago