Categories: Gura lumii

Gura lumii, 7.07.2020

Gurile rele vorbesc prin urbea cu cetate că un proaspăt politician vrea să ajungă pe un fotoliu important. Zvonerii de serviciu povestesc pe la colţuri că omul nostru şi-a făcut bine planul, iar după ce mai trece ceva timp va anunţa că va ataca un post în administraţia publică. Cârcotaşii susţin că respectivul are un plan bine pus la punct şi că el încearcă să-i păcălească pe cei care l-au primit cu braţele deschise. Gurile rele spun că nu va trece mult timp şi totul va fi dezvăluit, frumos, iar oamenii vor rămâne cu gura căscată.

Povestesc zvonerii prin târg că un afacerist micuţ dintr-un municipiu şi-a abandonat colegii de partid, după ce aceştia nu i-au votat un proiect prin care să concesioneze o proprietate. De supărare, omul s-a dus taman la adversarii politici, aşa, să le facă în ciudă colegilor. Numai că, şuşotesc cârcotaşii din zonă, omul a muşcat-o şi cu această mutare, el fiind abandonat de noii colegi într-ale politichiei. Ca atare, susţin gurile rele, respectivul caută disperat o formaţiune politică, promiţând în stânga şi-n dreapta dezvăluiri din cele două partide pe unde a trecut. Din păcate pentru el, se pare că nu are succes.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Secretarul general al municipiului Hunedoara, Dan Laslau, intervine dupa incudentul de la Pui:

Raportat la evenimentul nefericit petrecut în comuna Pui, în care au fost implicați angajați ai…

o zi ago

SCANDAL LA PRIMĂRIA PUI. PRIMARUL PNL OVIDIU CIOLEA, ACUZAT CĂ AR FI AGRESAT-O PE SECRETARA GENERALĂ A INSTITUȚIEI

Un incident tensionat ar fi avut loc vineri, 30 octombrie 2026, în sediul Primăriei comunei…

2 zile ago

Maria Ștefănie este noul prefect al Județului Hunedoara

Anunțul a fost făcut astăzi de Nistor Laurențiu - Președintele Consiliului Județean Hunedoara Maria Ștefanie…

2 zile ago

CONTROALE PRIVIND GESTIONAREA DEȘEURILOR PERICULOASE

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Hunedoara au desfășurat, la data de…

2 zile ago

TÂNĂR DE 20 DE ANI, REȚINUT DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE ȘI-AR FI AGRESAT TATĂL

Poliția Municipiului Lupeni a fost sesizată, la data de 29 octombrie a.c., cu privire la…

2 zile ago