Povestesc cârcotaşii că un personaj de pe la noi se plimbă în aceste zile pe holurile unei instituţii, în speranţa că va prinde un contract baban. Cică, spun gurile rele, omul nostru are un interes extrem de mare să obţină contractul cu pricina, pentru că are foame de bani, iar în ultima vreme nu prea i-a mers bine din acest punct de vedere. Acum, respectivul face tot ce poate, şi-a întins toate antenele, ca să pună mâna pe lucrarea cu pricina, una de valoare mare. Şi, şuşotesc zvonerii de serviciu, are toate şansele, având în vedere că prietenii lui conduc acum instituţia de care vorbim. Deci, lucrurile par a fi aranjate, deşi oficial se merge pe varianta licitaţiei.
Gurile rele anunță ultima fază cu omul nostru. Păi nu mai vrea nimeni să audă…
Georgeta Tomuța, directorul executiv al AJOFM Deva Pentru că a câștigat și recursul împotriva suspendării…
V.R., din municipiul Deva Pentru că a fost prins băut la volan, alcoolemia sa ajungând…
Senatorul liberal Călin Petru Marian a publicat un text despre onoare, principii și responsabilitate politică,…
Judecătoria Brad a respins plângerea unui localnic din Luncoiu de Jos, sancționat de Inspectoratul de…
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Bihor, sub coordonarea unui procuror…