Vorbesc cârcotaşii că unul dintre purtătorii de caschetă de la judeţ, deşi este tânăr, a deprins multe din obiceiurile părintelui său, şi el fost până cu câţiva ani în urmă, tot purtător de caschetă bleumarin. Cică, băiatul nostru îşi face datoria pe sprînceană, dovedindu-se pentru unii ciumă, iar pentru alţii mumă. Acum, nu ne luăm după toţi zvonacii, care vorbesc prin urbe că este mumă cu cei care ştiu să mişte din urechi. Nici după cei care zic că tânărul ofiţer a trecut prin şcoală ca gâsca prin apă şi, prin urmare, nu le prea are cu profesia, de aceea îi scapă printre degete pe şmecherii care încalcă legea şi fraudează statul. Cert este că băiatul, deşi este ambiţios, deja a început să-şi facă un renume prost în urbe. Dacă ar fi numai asta, tot n-ar fi aşa rău, dar vorbesc gurile rele că şi în rândul colegilor şi-a stricat imaginea, ba mai mult, şi şefii au început să vadă cam ce hram poartă. Norocul lui că-i tânăr şi, dacă vrea, are încă posibilitatea şi timp suficient să se schimbe în bine.

O firmă de pază nou înfiinţată, în care unul dintre patroni este un fost poliţist, a încheiat un contract important cu un mare agent economic dintr-un municipiu muncitoresc din judeţ. Deci, bucurie mare pentru proprietarii firmei de pază amintite, că au reuşit să încheie un aşa contract barosan. Numai că, oamenii negri în cerul gurii susţin că degeaba s-au bucurat patronii firmei de pază că au prins un asemenea contract, deoarece clauzele acestuia îi cam bagă la înghesuială. Cică, în contract scrie că  întreaga pagubă rezultată din furturile care se petrec pe teritoriul agentului economic vor fi suportate de societatea care asigură paza. În aceste condiţii, dat fiind teritoriul mare pe care-l au de păzit, desele atacuri ale hoţilor asupra companiei, precum şi faptul că aceştia lucrează mână în mână cu unii salariaţi din firma luată în pază, nu ştim dacă paznicii nu vor fi nevoiţi să aducă bani de acasă ca să suporte contractul, sau dacă nu vor cere singuri ca acesta să fie anulat. Dar, mai şti? Poate vor reuşi ei să facă ordinea la care alţii se chinuie s-o facă de ani buni de zile.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean
Tags: Gura lumii

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…

2 zile ago

Bulina albă

Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…

2 zile ago

Bulina neagră

R.E., din municipiul Deva Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

2 zile ago

Nu ratați ajutorul pentru încălzire! S-au deschis depunerile la Primăria Ghelari pentru sezonul rece și suplimentul de energie

Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu ve­nituri reduse pot depune cererile și de­clarațiile pe propria…

2 zile ago

Primăria Comunei Băița modernizează serviciile publice: investiție de peste 65.000 de euro într-o autoutilitară nouă, din bani europeni obținuți prin GAL Țara Zarandului

Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii lo­cale și eficientizarea serviciilor…

2 zile ago

Protestul de la mina Vulcan s-a încheiat: minerii au ieșit la suprafață după negocieri în subteran

Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…

2 zile ago