Categories: Gura lumii

Gura lumii 6.09.2012

Au aflat cârcotaşii că odată cu schimbarea conducerii unei instituţii, s-au modificat şi regulile. Dacă ne gândim mai bine, nici nu e rău să se întâmple aşa. Cică de puţin timp, directorii de la unităţile unde se mai învaţă din când în când sunt nevoiţi să vină în reşedinţa de judeţ pentru orice au nevoie. Lucrurile însă, povestesc gurile rele, au ajuns prea departe. Adică, dacă şefii cu pricina au nevoie, la unităţile pe care le conduc, de un sul de hârtie igienică, el trebuie musai să coboare, dacă munceşte într-o comună mai îndepărtată, la capitala judeţului, să ceară obiectul şi, mai mult, să justifice de ce are nevoie de el. Zvonerii susţin că situaţia asta se petrece de când cu noua conducere de la centru, care s-a gândit să nu mai facă cumva directorii acestor unităţi afaceri cu banul public, să nu mai fie cazul de matrapazlâcuri în acele locuri. Una peste alta, cârcotaşii se distrează acum că directorii respectivi fac drumul până la „împărat”, de fiecare dată când cei care învaţă au nevoie de un săpun, hârtie igienică sau alte obiecte de acest gen. Suntem curioşi, acum, cine are afacerea respectivă.

Spun gurile rele că un fost vice dintr-un municipiu cu castel merge din belea în belea. După ce are probleme cu contractele pe care le-ar fi încheiat cu fosta nevastă, acum, a mai păţit una. Cică, povestesc cârcotaşii, fostul vice trebuie să înapoieze instituţiei unde a activat mai mulţi ani, un telefon mobil de ultimă generaţie, pe care l-a comandat pe vremea când deţinea funcţia respectivă. Numai că, deşi l-a comandat mai demult, doar acum a ajuns factura pentru aparat, lucru cu care actuala conducere nu este de acord, că şi aşa, bugetul primăriei este mic. În aceste condiţii, omul nostru trebuie să ajungă cât mai repede la sediul unde a lucrat şi să înapoieze telefonul, altfel va fi bai, susţin zvonerii. Şi uite aşa, au aflat şi foştii subalterni ai vicelui cu pricina că el şi-a luat pe banii instituţiei un telefon foarte scump, asta, în timp ce salariile lor sunt foarte mici.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

În urmă cu puțin timp, pe raza localității Peștișu Mare, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un autobuz, în care se aflau în total, 11 persoane

Pentru gestionarea situației de urgență, au fost mobilizați pompierii Detașamentului Hunedoara cu o autospecială de…

35 de minute ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se încing spiritele într-o cunoscută firmă, unde o angajată cu state vechi pare să fi…

19 ore ago

Bulina albă

Adriana Ștefan, coordonatoarea Școlii de dans Sweet Angels Deva Pentru că a organizat impecabil spectacolul…

19 ore ago

Bulina neagră

S.R., din orașul Hațeg Pentru că pe numele lui a fost emis un ordin de…

19 ore ago

DOSARUL MALPRAXISULUI DE LA PETROȘANI: Chirurgul-șef scapă de închisoare prin prescripție, dar este obligat la despăgubiri uriașe alături de spital

Un chirurg de la Spitalul de Ur­gență Petroșani a scăpat de co­n­dam­narea penală pentru vătămare…

19 ore ago

DOSARE PENALE ÎN HUNEDOARA: Trei bărbați au fost arestați după ce au comis acte de violență, furt și vandalism

Trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii hunedoreni și introduși în…

19 ore ago