Gura lumii

Gura lumii, 6.07.2020

Mai candidează ori ba? Întrebarea se aude tot mai des în regiunea vestică a purtătorilor de lămpaşe, într-o urbe situată pe la mijlocul ţinutului pe poveste al unui clasic autor internaţional. Gurile rele spun că primul om al urbei nu mai are în plan să-şi ocupe încă patru ani cu şefia localităţii şi se va retrage din activitate. E şi timpul de odihnă dacă ne gândim că se află pe funcţii de zeci de ani. Numai că nu acesta ar fi chiar adevăratul motiv pentru care omul n-ar mai vrea în fruntea urbei. Potrivit unor bârfitori de încredere, consoarta sa ar fi cea care-l reţine, ba chiar i-ar fi interzis să mai presteze în ultimele luni de mandat. Problema este că nu şi-a pregătit nici un urmaş şi urbea ar putea ajunge pe mâinile unor candidaţi aflaţi în război pe viaţă şi pe moarte cu edilul. Prin urmare, ca liniştea să fie deplină în următorul mandat, iar fostul şef să se poată bucura de odihnă, în locul său ar putea fi pe liste chiar consoarta. Ar fi o mutare surpriză, chiar pe ultima sută de metri.

Îi dau apă la moară iar omul crede cu tărie ceea ce-i spun cei care-l jecmănesc. Un etern candidat din sudul judeţului visează cât e ziua de lungă la fotoliul de edil şef, ba chiar e convins că de această dată îi vor ieşi calculele. Omul n-ar mai fi chiar întreg la ”bibilică” şi este dispus să-şi sacrifice toată agoniseala pentru candidatura de acum. Ba chiar a început să o facă. Cârcotaşii ne spuneau nu de mult că a rămas dator vândut de la ultima campanie şi a fost obligat să se milogească în stânga şi-n dreapta ca să-şi acopere pierderile. Devenise conştient că trebuie să fie mai atent cu avuţia familiei şi la campania aceasta şi-a propus să muncească mult pe teren pentru a suplini lipsa promovării. Bârfitorii spun că a încăput pe mâna unei cete de şarlatani. Aceştia i-au şoptit vorbe dulci la urechi şi el le crede orbeşte. Aşa că omul a intrat iar în puşculiţa familiei şi-i plăteşte regeşte pe cei care-l liniştesc seara, înainte de culcare, şoptindu-i la ureche că va fi primar.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura