De râsul curcilor a ajuns un şef din regiunea cu lămpaşe, după ce s-a aflat de o ispravă de a sa. Gurile rele susţin că individul, un munte de om de altfel, a avut niscaiva frustrări din cauza dotării. Sătul să i se reproşeze că nu face faţă cerinţelor, că instrumentul nu-i este raportat la lungimea nasului şi mai ales că fosta consoartă l-a părăsit tocmai din acest motiv, edilul a pus bani deoparte pentru dotare. Cârcotaşii spun că odată cu iubiţica lui s-a dus la o clinică de „tunat” corpul uman, ea pentru partea frontală şi el pentru o mărire de instrument. Cât de eficientă a fost operaţia nu se ştie şi nici câţi centimetri ar fi câştigat, însă, cert este că omul este mai fericit.
Vorbesc cârcotașii pe la colțuri că într-o primărie de la noi se întâmplă ca într-un…
Ministrul Muncii, Florin Manole (foto), a declarat ieri că economia României se confruntă cu probleme…
Liliana Stolnicu, managerul Sanatoriului de Pneumoftiziologie Brad Pentru investițiile pe care le implementează din finanțări…
B.T., din municipiul Deva Pentru că a fost prins conducând mașina fiind sub influența drogurilor.…
Într-o tentativă grosolană de a falsifica realitatea și de a șterge cu o cârpă murdară…
Un bărbat din Uricani s-a trezit dator la un IFN după ce a încercat să…