Gura lumii

Gura lumii, 6.03.2020

Vorbesc gurile rele că o duduie de pe la noi vrea să candideze pentru un post scos la concurs recent. Zvonerii de serviciu povestesc pe la colţuri că respectiva s-a pus pe învăţat, dar tot mai bine, spun cârcotaşii, ar fi dacă ar avea întrebările înainte să intre pe uşa de concurs. Nu de alta, şuşotesc gurile rele, dar ea cică nu înţelege defel mecanismul sistemului şi, mai rău, ar fi un dezastru dacă ar obţine postul cu pricina. Zvonerii spun prin târg că nici nu are şanse, dar, nu se ştie, poate cineva o ajută şi îi duce întrebările şi răspunsurile, aşa, ca să nu se facă de minune la examenul respectiv.

Vorbesc cârcotaşii prin târg că într-o comună de pe la noi se întâmplă lucruri tare ”vesele”. Cică doi colegi de instituţie, şef şi adjunct, s-au certat aşa de rău, deşi multă vreme au fost prieteni buni. Cearta dintre cei doi a pornit însă de la o femeie, nevasta unuia dintre ei, care s-a mutat la celălalt bărbat. Şi, de atunci, cei doi, evident, nu şi-au mai vorbit, ba mai mult, îşi trimit ameninţări prin intermediul colegilor. Scandalul este cât casa, spun zvonerii de serviciu, şi lucrurile se pare că nu se termină curând. Cei doi, şuşotesc gurile rele, se ameninţă reciproc cu tot felul de dezvăluiri şi dosare penale.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura