Gura lumii

Gura lumii, 6.03.2019

Vorbesc cârcotaşii prin târg că o politiciană din zona noastră a reuşit să fenteze organizaţia de partid din care face parte. Recent, susţin zvonerii de serviciu, duduia a participat la o strângere de fonduri pentru campaniile electorale care se apropie. Banii erau destinaţi partidului din care face parte cucoana. Numai că, povestesc gurile rele pe la colţuri, femeia a băgat mâna adânc în banii partidului, crezând că nu se va simţi lucrul acesta. Colegii însă şi-au dat seama imediat de ce a făcut respectiva şi au anunţat mai departe, pe şefii de organizaţie. Acum nu se ştie dacă ei vor lua măsuri împotriva femeii sau vor trece cu vederea hoţia.

Şuşotesc zvonerii pe la colţuri că un personaj de pe la noi a fost tare muştruluit de către şefii de la partid, iar omul a primit un ultimatum. Se pare că lucrurile nu merg prea bine pentru respectivul politician local şi ceea ce i se părea lui că îi va aduce satisfacţii peste satisfacţii, a ajuns să îi producă insomnii. Cârcotaşii susţin că omul nostru nu mai ştie ce să facă pentru a recâştiga încrederea şefilor lui, astfel ca să poată să candideze la alegerile viitoare pentru o funcţie importantă. Însă, viitorul nu sună prea bine pentru el. Cel puţin aşa spun zvonerii, care cunosc mai bine dedesubturile din filiala cu pricina.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura