Gura lumii

Gura lumii, 6.01.2016

gura-lumiiSe zvoneşte prin târg că un copreşedinte local al unui partid unde se spune că sunt adunaţi adevăraţii liberali şi-a făcut mari planuri de viitor. Şi nu orice fel de planuri, ci chiar să ajungă păstorul municipiului reşedinţă de judeţ. Vis cam măreţ pentru cât poate el să ducă, dar, aşa cum se spune, nimeni nu te împiedică să continui să visezi, chiar şi cu ochii deschişi. Cu cât ne apropiem şi mai mult de alegerile locale, cu atât se întăresc şi se înmulţesc rugăciunile omului nostru, doar-doar prinde ciolanul cel mare şi le poate da peste nas invidioşilor. Problema este că va avea mult de muncit ca să îşi facă loc pe calea cea potrivită şi să se arunce în luptă între alte nume din sfera politică, care sunt cu siguranţă mult mai cunoscute auzului sau văzului cetăţenilor cu drept de vot.

Se vorbeşte de o vreme încoace prin urbea cu mândră cetate în vârf de deal că un staroste de comunitate locală din mediul rural, comunitate mărişoară de pe Valea Mureşului, a cam dat-o cu buful în măciulie. Cică purtătorul de eşarfă tricoloră de care facem vorbire a fost luat la ochi de oamenii de la anticorupţie. Şi, mai zic gurile rele, totul a plecat de la o scrisorică trimisă către instituţia de profil, culmea, taman de un tovarăş şi prietin al primarelui cu pricina, care s-a supărat pe acesta, nu din motive financiare, deoarece era părtaş principal la toate matrapazlâcurile acestuia. S-a supărat nevoie mare şi l-a dat în gât pe prietinul său, primarul, când a aflat că acesta, profitând de lipsa lui din zonă pentru câteva zile, i-ar fi călărit gagica. Aşadar, încă o dată se adevereşte, că multe certuri între prieteni, şi chiar războaie, au pornit din cauza femeilor.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura