Categories: Gura lumii

Gura lumii, 6.01.2015

Se ştie că necazul te plesneşte când ţi-e lumea mai dragă şi când te aştepţi mai puţin. Iar un necaz, şi asta se ştie, nu vine niciodată singur. Aşa şi cu un mahăr de pe la noi, care până nu cu mult timp în urmă chiar se credea stăpânul judeţului, după ce ani la rând şi-a cam făcut de cap în ce priveşte respectarea legilor şi a jumulit din greu bugetul public. Deşi se afla cu sabia destituirii din funcţie pe motiv de incompatibilitate deasupra capului de mai multă vreme,  către finele anului l-au înhăţat şi cei de la anticorupţie, Astfel că i-a venit rândul să dea socoteală în faţa legii, când se aştepta mai puţin. Dar iată ce ruşine păţi şi de sărbători. Până mai anul, de sfintele sărbători ale iernii era procesiune de colindători la uşile lui. Şi la birou, şi acasă. Veneau oamenii să-i ridice osanale şi să-l preamărească. Anul ăsta, din zecile, poate chiar sutele de tovarăşi, prieteni şi subalterni care l-au colindat până era la butoane, cică nici unul nu i-a mai bătut la uşă. Ba, pardon, cică au venit să-l colinde vreo două echipe de sărăntoci, care ştiau că, de fiecare dată când au cântat la uşa lui, boierul cel mare i-a răsplătit cu bani frumoşi şi bucate alese. Aşa că, neştiind ei situaţia personajului, s-au înfiinţat şi anul acesta la poarta lui, să-l colinde. Dar, spre deziluzia lor, boierul le-a spus de după poartă că a înţărcat bălaia. Nu are chef de colindat şi nici firfirici nu le dă.

Cică, la pomul lăudat să nu te duci cu sacul. Tot mai multă lume din municipiul reşedinţă de judeţ, şi nu numai, care trece pragul unui mare supermarket deschis nu de mult cu surle şi trâmbiţe, în spaţiul altui mare supermarket, începe să-şi dea seama că vorba cu pomul lăudat se potriveşte de minune comercianţilor de aici. Pe lângă faptul că produsele expuse la vânzare, foarte multe, într-adevăr, de ordinul zecilor de mii, sunt înghesuite pe rafturi de abia le găseşti, sau că ele sunt mutate periodic dintr-un sector al magazinului în altul şi tot aşa, lucrătorii de aici se dovedesc cam habarnişti când le soliciţi vreo informaţie. Ori ridică neştiutori din umeri, ori te trimit într-o direcţie falsă. Şi colac peste pupăză, uneori, când ajungi la casieriţă, constaţi că produsul luat, care pe raft are afişat un preţ, sub scannerul acesteia are alt preţ, de regulă mai mare.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu: Hunedoara pe mâini bune!

Dan Bobouțanu și-a depus ieri candidatura pentru un nou mandat de primar al municipiului Hunedoara.…

9 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o duduie de la o pri­mărie continuă să facă afaceri pe banii…

9 ore ago