Categories: Gura lumii

Gura lumii 14.03.2012

Vorbesc cârcotaşii, pe la mai multe colţuri, că o salariată de la o instituţie care se ocupă şi cu subvenţiile pentru fermieri, face şi drege pe acolo, de parcă ea ar fi şefa cea mare. Cică, pe lângă faptul că femeia se poartă cu oamenii care vin în instituţie ca şi cum toţi ar fi nişte păduchioşi, ultima faptă pe care a comis-o doamna, este în ziua de 8 martie. Atunci, susţin zvonerii, fermierii s-au perindat prin instituţia de care vorbim, cu o floare pentru fiecare salariată, că aşa le stă bine oamenilor, să fie amabili cu doamnele şi domnişoarele. Şi, pentru că şi duduia respectivă a primit şi ea, o lalea, la fel ca şi celelalte salariate, se pare că asta a deranjat-o extrem de tare pe cucoana cu pricina. Martorii povestesc că femeia a aruncat pur şi simplu laleaua, exclamând că ea nu este de-o floare. În aceste condiţii, fermierii au făcut rapid stânga-mprejur, supăraţi că gestul lor nu a fost apreciat deloc.

Vorbesc zvonerii prin capitala de judeţ că un lider de organizaţie judeţeană, care ani de zile a condus filiala celor cu trei trandafiri, vrea cu tot preţul să-şi pună protejata, care spun gurile rele, este mai mult decât atât, pe o funcţie de adjunct într-o instituţie cu profil agricol. Zvonerii povestesc că liderul cu pricina se zbate de ceva timp să-şi ducă la bun sfârşit acest plan, dar se pare că lucrurile îi sunt potrivnice. Şi, astfel, el se plânge pe la toată lumea că nimeni nu vrea să-l ajute, mai ales colegii de partid, şi uite aşa, au aflat toţi despre problema şefului de la organizaţia respectivă. Omul nostru însă se pare că vrea să o pună pe protejata lui pe postul de adjunctă, numai că acesta nu este scos la concurs de către mai marii instituţiei de la Bucureşti. Dar omul nostru, vorbesc gurile rele, nu renunţă, se zbate, dă tare din coate, trage tot felul de sfori, poate, poate, reuşeşte să-şi planteze protejata pe funcţia mult visată.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

ACȚIUNE INTEGRATĂ PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA MIGRAȚIEI ILEGALE, ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au desfășurat, împreună cu structuri din cadrul IPJ…

9 ore ago

ȘASE PERSOANE REȚINUTE ÎN URMA PERCHEZIȚIILOR DOMICILIARE PRIVIND FURTURILE DE CABLU DIN CUPRU

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au reținut șase persoane în urma perchezițiilor domiciliare efectuate…

9 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniș­te, că s-a ales praful de…

o zi ago

Bulina albă

Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…

o zi ago

Bulina neagră

C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…

o zi ago