Vorbeşte lumea că nevasta unui ales local din municipiul cu cetate merge pe la diferite autorităţi să facă lobby să nu i se închidă un chioşc care funcţionează de ani de zile fără a îndeplini condiţiile igienico-sanitare minime, prevăzute de lege. Adică, sub protecţia soţului, care crede că în consiliul local trebuie să-şi vadă numai interesele lui, doamna cu pricina se prezintă pe la uşile directorilor şi ameninţă că, dacă nu va fi lăsată să funcţioneze, va fi de rău. Numai că respectiva, uită că a avut timp, ani buni, să intre în legalitate cu toate chioşcurile pe care le deţine. Acum, spun gurile rele, ea umblă din birou în birou, pe la autorităţile sanitare, cu ceva atenţii pe la ea, poate, poate o iartă şi de data asta toată lumea. Cică femeia se plânge pe la toată lumea că totul i se trage de la edilul şef al municipiului, care i-a pus gând rău, uitând de vremea în care, în relaţii bune fiind cu acesta, şi sub aripa lui, toate i-au mers strună.

Spun cârcotaşii că s-a instalat mare dihonie printre membrii unui partid din judeţ, după ce un fost director de firmă mare, care a mai deţinut şi funcţia cea mai importantă din judeţ în urmă cu câţiva ani, a dat sfoară în ţară că va candida la şefia organizaţiei. Cârcotaşii au aflat că omul nostru vrea să le dea o lecţie celor care l-au trădat şi lovit foarte tare la alegerile parţiale dintr-o zonă frumoasă a judeţului. Şi, susţin zvonerii, cea mai bună răzbunare ar fi să candideze pentru funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene a partidului şi chiar să ajungă s-o conducă. În aceste condiţii, e zarvă mare printre politicienii cu o floare la rever. Iar adversarii, din propriul partid, ai personajului de care facem vorbire, se întâlnesc în taină, punând la cale o strategie care să-l împiedice pe acesta să candideze la şefia filialei judeţene.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Sunt membra PDL si o spun raspicat ca Cristian Vladu nu are nici o sansa la vreo functie in PDL. Sunt oameni mult mai de valoare in organizatia locala sau judeteana care trebuie promovati. Vladu e un hot si un impostor, un om care incearca sa se impuna desi nimeni nu il mai vrea. E veriga slaba..

  • Ei na! Cand l-ati pus prefect sau director, nu aveati parerea asta.
    Daca e veriga slaba, de ce nu o excludeti?
    Poate ne spui niste impresii si despre alte personalitati celebre din PDL...

  • "Ungerea" a venit de la Bucuresti, de la monsieur Videanu. Verigile slabe pot fi ori excluse ori marginalizate. Probabil ca e mai avantajos sa fie marginalizat... Care e apropoul legat de personalitati? La cine te referi mai exact?

  • @Anna...un nume l-ai spus deja. Lista ar fi prea lunga, dar puteti incepe cu personalitatile judetului. De exemplu Ridzi, care a tras tunuri pentru EBA, sau Viorel Arion care face afaceri de miliarde cu statul...etc.

  • Asa e, nu pot generaliza. Nu poti trage cu mitraliera intr-un partid pentru ca unii sunt corupti sau se ofera slugi. Tot ceea ce incercam sa iti spun e ca sunt si oameni de valoare in organizatia locala a PDL. Si nu putini..

  • Care dintre voi a fost macar 5 minute in pozitia unuia dintre oamenii pe care ii criticati?
    Tare as fi curios cum v-ati fi comportat!
    A ajuns sport national sa stii ce trebuie sau cum trebuie sa faca cineva, dar sa nu stii ce si cum trebuie sa faci tu personal.

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

S-a pus de o alianță a săracilor cu duhul. Gurile rele din capitala regiunii cu…

2 ore ago

Bulina albă

Timeea Ștefănescu, sportivă din municipiul Vulcan Pentru că a obținut două medalii de argint și…

2 ore ago

Bulina neagră

Dănuț R., din municipiul Lupeni Pentru că a fost trimis în judecată de către procurori,…

2 ore ago

Primăria Șoimuș, bună de plată!

Au primit bani pentru refacerea comunei după calamități, dar i-au folosit pe altceva Primăria Șoimuș…

2 ore ago

Motivele pentru care anchetatorii lui Traian Berbeceanu au fost achitați de judecători. „Modalitatea în care și-au exercitat atribuțiile a fost una extrem de deficitară”

Procurorul Ioan Mureșan (foto dreapta), achi­tat pentru abuz în serviciu, repre­siune nedreaptă și fals intelectual,…

2 ore ago

Conducerea din Dobra a dat lovitura, din nou

Magdalena Șerban Odată utilizată, apa potabilă devine apă uzată. Sistemul de canalizare este folosit pentru…

2 ore ago