Un edil şef de prin sudul judeţului Hunedoara, care păstoreşte o localitate ce azi-mâine rămâne fără singura sursă reală de venit la buget, a simţit mirosul banilor din gunoaie. Întâmplător, a aflat cât se câştigă din această afacere, iar acum, caută febril un teren unde ar putea amplasa un deponeu. Nu prea are, dar acest amănunt e nesemnificativ pentru edilul nostru, care este gata să demoleze chiar nişte clădiri cărora brusc nu le mai vede utilitatea, dacă tot vine vorba de bani. Spun cârcotaşii că personajul, căci este cu adevărat un personaj, a pus ochii chiar şi pe barajul cu apă de pe raza localităţii pe care o păstoreşte, suficient de mare ca să se poată transforma într-o groapă de gunoi, aşa cum o cer normele Uniunii Europene. Păcat doar că nu a găsit înţelegere la factorii responsabili, deşi s-a chinuit din răsputeri să-i convingă că este omul potrivit să dezvolte această activitate… mirositoare.

Şi, dacă tot vorbim de edili, să ne mutăm un pic mai la nord, într-o localitate mică. Spun gurile rele că e atâta sărăcie în zonă, că funcţionarii trebuie să-şi cheltuiască banii din propriile buzunare ca să meargă la centrul de judeţ cu actele ce trebuie depuse. Oamenii au fost mai mult decât ascultători şi nu au zis nimic, nici măcar atunci când nu şi-au încasat salariile cu lunile. Dar acum au început să mişte în front şi nu mai vor să meargă pe banii lor nicăieri. Asta, pentru că, în timp ce ei se sacrifică, edilul huzureşte, iar maşina pe care o foloseşte este alimentată din greu din bani publici. Subordonaţii acestuia cred că edilul se ascunde în spatele sărăciei, dar de fapt, ar vrea să tragă tot jarul pe turta lui.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Comunicat de presă privind modificarea procedurilor de lucru ale Comisiei Județene Hunedoara pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor

În ședința Comisiei Județene Hunedoara pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor (CJFF) din…

5 ore ago

Doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, ca urmare a extinderii cercetărilor în baza sesizării din oficiu a polițiștilor din Petroșani

În cursul acestei zile, au fost continuate cercetările în cazul dosar penal întocmit de Poliția…

5 ore ago

DOI POLIȚIȘTI HUNEDORENI AU SALVAT VIAȚA UNUI BĂRBAT AFLAT ÎN PERICOL IMINENT

O intervenție contra-cronometru, în condiții dificile, a făcut diferența dintre viață și moarte. Doi polițiști…

22 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj de la noi s-a reactivat și, după ce a…

2 zile ago

Bulina albă

Corneliu Birtok-Băneasă, inventator Pentru că Asociația CORNELIUGROUP Cercetare-Inovare marchează o etapă istorică: celebrarea a 18…

2 zile ago

Bulina neagră

S.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de omor…

2 zile ago