Categories: Gura lumii

Gura lumii 4.12.2014

Degeaba vrei să fii în rând cu lumea, din moment ce tu ai călărit-o cu obrăznicie multă vreme. Atunci când toate merg împotriva ta şi pare-se că nu mai găseşti ieşire din situaţie, îmbraci blana de oaie peste cea de lup, te umpli de modestie şi te strecori printre mulţimea care asistă la spectacolul din piaţa publică, în faţa scenei unde altădată te doreai aplaudat. Aşa se face că primul susţinător de artă populară din vârful judeţului, cel căruia cântăreţi plătiţi din banii statului îi adresau elogii pline de veneraţie la fiecare concert, s-a dorit a fi şi el un simplu privitor printre poporul adunat la un eveniment. Dorinţă care i s-a şi îndeplinit, pentru că nimeni dintre cei prezenţi, deşi cu siguranţă l-au recunoscut, nu au schiţat măcar un gest de salutare, doar priviri iscoditoare şi pline de mirare s-au îndreptat asupra lui.

La urechile cârcotaşilor au ajuns zvonuri proaspete. Cică la hipermarket-ul situat la ieşirea din reşedinţa de judeţ, angajaţii dau dovadă de o nesimţire ieşită din comun. Mai precis, unii care  sunt plătiţi să se ocupe de încasarea banilor pentru cele din coş la ieşirea din magazin nu au pic de respect pentru clienţi. Aşa a făcut de curând o duduie, aşezată comod pe scaunul de la o casă de marcat, care s-a plictisit de munca prestată şi a decis să îşi mute şezutul în altă parte. Zis şi făcut, numai că în locul respectiv se adunaseră mai mulţi oameni, care îşi aşteptau rândul la plată. Fără pic de consideraţie faţă de ei, îşi declară închisă activitatea şi se face nevăzută într-o clipă, lăsându-i pe oameni cu multe semne de întrebare. Era de înţeles dacă duduia binevoia măcar să îşi ceară scuze şi să îşi motiveze oarecum gestul pe care urma să îl facă. Tot aceiaşi cârcotaşi mai spun că, în ultima vreme, tot mai des se întâmplă asemenea lucruri în locul cu pricina. Fie eşti lăsat cu ochii în soare lângă casa de marcat, fie, dacă reuşeşti să ajungi acolo, nu eşti băgat în seamă din cauza unui telefon mobil care zbârnâie continuu în buzunarul angajaţilor fără obraz.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

UN GEST DE ONESTITATE CARE MERITĂ APRECIAT – EXEMPLU DE SPIRIT CIVIC ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Începem weekendul cu un exemplu pozitiv pentru comunitate, care demonstrează că onestitatea și spiritul civic…

2 zile ago

Bloc operator adus la standarde europene, în Secţia Ortopedie a spitalului din Hunedoara

Astăzi a avut loc prezentarea oficială a rezultatelor investiţiei de renovare, reabilitare şi modernizare de…

2 zile ago

În urmă cu puțin timp, pompierii Punctului de Lucru Totești au salvat o persoană căzută într-un puț adânc de 4 metri.

Evenimentul a avut loc în satul Bărăștii Hațegului.   La fața locului, colegii noștri s-au…

3 zile ago

Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății din municipiul Orăștie.

Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății…

3 zile ago

ANUNŢ LICITAŢIE

Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin D.G.R.F.P. Timișoara – Direcția Colectare – Serviciul Executări Silite…

3 zile ago