Categories: Gura lumii

Gura lumii 4.09.2012

Mostra de înţelepciune populară conform căreia „gura bate fundul“ este deja arhicunoscută şi folosită. Chiar şi aşa, foarte mulţi oameni ajung în situaţia delicată de a spune chestii pe care apoi le regretă şi, cu siguranţă, nu le-ar fi rostit, dacă ar fi stat măcar o secundă să gândească ce scot pe gură. Într-o astfel de capcană, în care viteza rostirii a fost mai mare decât cea a gândirii, a picat şi o domnişoară cu funcţie importantă la o echipă sportivă din judeţul nostru. Dorind să arate că a avut mari emoţii şi a trăit la maximă intensitate un eveniment sportiv, la care a participat alături de echipă, domnişoara a încercat o glumă inteligent-plastico-sportivă, însă a reuşit doar o mostră de aducere în prim-plan a unor lucruri care ar trebui să nu treacă graniţa vieţii ori a discuţiilor private. Cică femeia i-ar fi spus antrenorului echipei, fiind auzită şi de unii reprezentanţi ai presei, că „muşchii săi fesieri i se datorează echipei, deoarece i-a ţinut încordaţi tot meciul”, vezi Doamne, din cauza suspansului şi a tensiunii meciului. E drept că fiecare resimţim în moduri particulare şi în zone diferite emoţiile şi tensiunea, însă poate că nu toţi eram interesaţi de muşchii fesieri ai domnişoarei cu pricina şi de sensibilitatea lor la emoţiile din sfera sportivă.

Inventivitatea micilor patroni români, care îşi manifestă talentele de „oameni de afaceri“ în comerţ (unde altundeva?) este fără limite şi are nuanţe nebănuite. Ca dovadă, proprietara unui bar dintr-un orăşel muncitoresc, aflată în căutare de idei pentru creştera vânzărilor, a născocit şi pus în practică o reţetă sigură de reuşită, văzută probabil la vreo televiziune de succes. Cică, patroana a inventat un concurs cu tombolă, în cadrul căruia, clienţii care consumă trei sticle dintr-un anumit sortiment de bere, primesc un loz cu care pot câştiga un pahar cu însemnele firmei de bere sau o doză de bere de o jumătate de litru. Dincolo de ingeniozitatea ideii de a premia consumatorii de bere, tot cu bere, patroana s-a remarcat şi cu strategia de publicitate şi marketing a ideii sale de afaceri. Astfel, profitând de formele generoase cu care este dotată, femeia a eliminat din ecuaţie rolul fotomodelului pentru afiş. Prin urmare, patroana a instalat, la vedere, deasupra barului, o poză în care ea apare într-un decolteu generos, cu mai  multe sticle de bere în mâini, iar dedesubt a pus un anunţ prin care le face cunoscut celor care intră în local că „XXXX (o gamă de bere n.r) şi Ţâţa de Aur te premiază“. Ideea patroanei a dat rezultate, fiindcă au fost şi sunt destui consumatori de-ai casei care sar de cele trei beri, absolut necesare de băut, pentru a fi premiaţi.

 

AddThis Website Tools
MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Bulina albăBulina albă

Bulina albă

Costel Avram, administratorul public al județului Pentru că a câștigat o luptă importantă, cea împotriva…

2 zile ago
Gura lumiiGura lumii

Gura lumii

Vorbesc gurile rele că acum, cu toată reorganizarea asta a sistemului bugetar, un angajat de…

2 zile ago
Reorganizarea Romsilva: Din 41 de direcții silvice rămân 12, iar 90 la sută dintre funcțiile de director se anuleazăReorganizarea Romsilva: Din 41 de direcții silvice rămân 12, iar 90 la sută dintre funcțiile de director se anulează

Reorganizarea Romsilva: Din 41 de direcții silvice rămân 12, iar 90 la sută dintre funcțiile de director se anulează

După reorganizarea Romsilva vor rămâne 12 direcții din totalul de 41 și va fi efectuată…

2 zile ago

Tineri cercetaţi pentru furt de combustibil; ar fi înţepat rezervoarelor autoturismelor

Trei tineri sunt bănuiţi că ar fi înţepat rezervoarele unor autoturisme parcate în municipiul Vulcan…

2 zile ago

Cabinetul unui avocat din Petroșani, ținta unui spărgător

Hoțul a spart cabinetul avocatului de două ori în decurs de două săptămâni, iar de…

2 zile ago

O rețea de români care fura din bancomate a fost spartă

O amplă oprerațiune a polițiștilor români și britanici a dus la destructurarea unei rețele de…

2 zile ago