Cârcotaşii au aflat şi acum povestesc pe la colţuri că un ales local din municipiul cu castel s-a îmbogăţit de când se află în acel post. Gurile rele susţin că omului nostru nu îi mergeau prea bine afacerile, dar, odată cu accederea în legislativul local a reuşit nu numai să ajungă pe linie de plutire, dar şi să facă bani frumoşi. Asta, după ce a intrat în diferite consilii de administraţie şi a votat diferite proiecte, el a cerut pentru acest lucru diferite facilităţi şi lucrări, astfel ca toată lumea să fie fericită. Zvonerii povestesc prin târg că alesul de care vorbim a câştigat sume frumuşele din aceste aranjamente, iar acum se pare că ţinteşte spre un post mai înalt în instituţia respectivă, de unde ar putea să-şi dirijeze mult mai bine afacerile. Cârcotaşii spun însă că s-ar putea ca omul nostru să ajungă acolo unde au ajuns cei care au condus până în urmă cu câţiva ani primăria.
O tânără de 20 de ani, din municipiul Vulcan, ar fi fost lipsită de libertate…
Se anunță iarăși un mare răzbel într-o localitate din județ după ce două tabere au…
George Artur Găman, directorul general al INCD INSEMEX Petroșani Pentru că, alături de colegii săi,…
Andrei B., din Hunedoara Pentru că a fost condamnat la 15 ani de închisoare după…
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă (INSEMEX), o instituție de importanță…
View Comments
..acum gîba dracului se îmbogăţeşte şi noi ne uităm la doctrina Piticului Atomic!!!!..se zice că gheboasa piticului, o Udre de Hunedoara , umblă cu arcanu dupîă hectarele fomiştilor din Judeţ, Lat în fund'iara dracului,!!!.deh, doctrina Băsistă!!!...puneţi botul BOILOR!!!!