Gura lumii

Gura lumii, 4.03.2019

Un băiat ce se recomandă ca un mare specialist în energie îşi va schimba formaţiunea politică, spun gurile rele. Omul este membru într-o formaţiune ”satelit” şi este nemulţumit de faptul că partidul l-a tras pe linie moartă. Cârcotaşii spun că individul spera să fie prima opţiune pentru un scrutin ce se apropie, dar nici măcar nu se află pe lista scurtă. Acest lucru l-a nemulţumit profund şi este gata de plecare. Problema lui cea mai mare este că nimeni din regiunea cu lămpaşe nu-l vrea în organizaţie, fie că este vorba de cei de dreapta ori de cei de stânga. Intrigile sale, grandomania de care dă dovadă şi simţul său departe de realitate l-au făcut un paria. În aceste condiţii, spun bârfitorii, individul nu are altă soluţie decât aceea de a se arunca în luptă ca independent.

Ultima lovitură l-a trimis în arest şi-l poate costa ani buni din viaţă. Este vorba de un recidivist aşezat într-o vale din judeţ, un personaj cunoscut pentru nenumăratele găinării comise de-a lungul timpului. Problema cea mare este că nu este vinovat chiar de toate. Cârcotaşii spun că la dosarul său au mai fost adăugate câteva fapte ce se pedepsesc, de regulă, cu suspendare. Cei care au făcut acest lucru au urmărit să mai scape din faptele rămase nerezolvate şi i-au propus un târg individului. Bârfitorii susţin că în schimbul recunoaşterii faptelor, cei în măsură i-au scos din dosar unele probe ce ar fi condus la agravarea pedepsei ce o va primi.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura