Gura lumii, 4.03.2014

Se pare că partea sinuoasă a vieţii, pe verticală, nu-i ocoleşte nici pe cei care s-au crezut dintotdeauna buricul pământului, gaura de la covrig, cămila subnutrită care violează ace de cusut, moţul de pe răsucire şi altele asemenea, care te pot face să crezi că trăieşti singur, deasupra lumii. Aşa se întâmplă, se pare, şi cu un personaj de care nu te puteai apropia, până acum, în nici un fel, poziţia sa din fruntea bucatelor fiind de neatins. Astfel, în ultima vreme, personajul nostru, mai ales după ce a aflat şi veştile rele de prin capitală şi în aşteptarea altora încă mai groaznice, a început să devină mai mult decât prietenos, cu toată lumea, dar mai ales cu mai vechii adversari de prin politică şi administraţie. Nu mai evită invitaţiile, discursul e mai frăţesc, mesajele sunt mai degrabă de „vino-ncoace”, decât de „du-te-ncolo”, au apărut zâmbete deschise, o mână pe umăr, tot felul de semne de îmbunare şi iertare. Necazul e că atât de rău i-a burduşit pe unii şi pe alţii în ultimii ani, încât acestora li s-a atrofiat şi simţul umorului şi cel al iertării şi se întrevăd mari clipe de singurătate.

Spun gogomanii de zvonaci că, după strângerea pumnului de stânga până la roşu, şi pe la noi prin judeţ au apărut câteva sute de cereri de promovare pe criteriul frăţiei restrânse, cereri pentru prieteni, familie, clienţi. De slujbe, evident, şi nu din acelea enervante la care ai program, te freacă şeful şi iei bani de un baton de salam peste chirie. Nu. E vorba de slujbe în care nu-ţi cere nimeni nimic, îţi aduce cafeaua chiar şeful tău direct, iar salariul e de „bugetar deştept”: mare, spre uriaş, cu tot cu sporuri, prime de frumuseţe şi tichete de benzină pe viaţă. Lucrurile se aşază, deocamdată, în liniştea bodegilor de lux, unde fiecare solicitant trebuie să explice, în plic şi pe lângă el, de ce merită să ajungă acolo de unde nu rămâne dator. Iar schimbările vor începe, după cum se aude, chiar de la cel mai vârf dintre vârfuri, din cele ce pot fi schimbate.