Gura lumii

Gura lumii

Vânzoleală mare într-o secţie de poliţie dintr-o localitate însemnată a judeţului, după ce s-a aflat că s-a pus de un puci la şeful cel mare. Mai mulţi subordonaţi au pus la cale un plan, prin care să execute o „cheie”, cum se spune în jargonul interlopilor, adică o capcană în care să cadă capul instituţiei. Tot scenariul prin care era atras respectivul în capcană a fost chiar şi simulat în detaliu, pentru a ieşi ca la carte. Partea proastă este că „exerciţiul” a fost şi filmat. „Cheia” presupunea ca poliţiştii mai mici în grad, care aveau pontul că şeful lor se mai urcă la volan şi după un deţ la crâşmă, îl tamponau şi apoi chemau repede inspecţia internă. Superiorul era ca şi mâncat, pe lângă că-şi pierdea postul de conducere. Problema cea mare este că n-au reuşit să-l prindă în fapt niciodată şi nici să-i facă „cheia” şi cu timpul, au renunţat la idee. Apoi, s-au împrietenit cu superiorul şi acum este şeful perfect pentru ei. Numai că, înregistrarea video când puneau la cale puciul a scăpat din cercul lor, iar cârcotaşii ne anunţă că zilele până când se va ajunge pe internet sunt numărate. Zvonacii spun că apariţia înregistrărilor în presă va lăsa câţiva băieţi fără uniforme.

„Răzbunarea e arma prostului”, spune o vorbă, care n-a ajuns şi la urechile unor foşti şefi ai celor care muncesc în adâncul pământului. Respectivii capi se fac vinovaţi de un teribil accident, ce a lăsat multe familii îndoliate. Ei vor plăti pentru această greşeală, însă strădania lor de a scăpa cu faţa curată a luat forme groteşti. Respectivii şefi, la judecată, au încercat prin toate mijloacele să-i determine pe cei care au reuşit să scape din infernul provocat de neputinţa lor, să nu spună adevărul ce-i băga la apă. Oamenii nu s-au conformat şi cu frică faţă de Dumnezeu, au spus tot adevărul. Mulţumită lor, şefii vor sta la răcoare, cel mai probabil, însă onestitatea costă. Aşa se face că toţi cei care au spus adevărul vor avea de suferit mult timp de acum înainte. Cei trei şefi sunt susţinuţi de o adevărată camarilă şi ca un exemplu, imediat după ce vinovaţii au fost condamnaţi la închisoare, toţi martorii au fost chemaţi şi li s-a spus că trebuie să intre de a doua zi în subteram.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura