Vorbesc cârcotaşii că o doctoriţă de la spitalul din reşedinţa de judeţ are un obicei extrem de prost. Spun gurile rele că toate cadourile pe care doamna doctor le primeşte, ajung pe rafturile alimentarelor. Asta, deoarece, susţin zvonerii, doctoriţa, care este nevastă de fost parlamentar, duce tot ce primeşte, de la flori la cafea şi sucuri, la magazin, unde le vinde şi ia banii pe lucruri. Gurile rele spun că obiceiul doctoriţei respective ţine de ani buni. Deja, femeia e cunoscută printre vânzătoare, că vine tot mereu cu şpaga de la pacienţi, fie la florărie, fie la alimentară. Zvonerii susţin că doctoriţa aduce la magazin toate atenţiile pe care le primeşte de la pacienţi. În loc să-şi ducă florile acasă, să le pună în vază, ea trece înainte de a ajunge acasă, pe la alimentară, vinde produsele sub preţul de vânzare din magazin, şi uite aşa, femeia transformă atenţiile primite de la pacienţi, din produse perisabile sau pe care nu le foloseşte, în bani buni. Ăsta da cap de om deştept!

Într-un consiliu local din sudul judeţului există două tabere. Una este a opoziţiei, alta a puterii. Între cele două tabere se află însă un consilier de ţară mare, care face jocurile printre consilierii locali din oraşul cu pricina. Zilele trecute, înainte de votarea proiectelor de pe ordinea de zi, telefoanele au sunat în draci la şeful de organizaţie a consilierului de care vorbim. Cei de la putere aveau nevoie de votul colegului lor, pentru a înclina balanţa în favoarea lor, iar aleşii din opoziţie vroiau, de asemenea, votul lui, pentru alte proiecte, interesante pentru ei. Numai că, se pare că nici o tabără nu a avut câştig de cauză, dar nu din cauza consilierului de ţară mare, ci pentru că, ceilalţi aleşi nu s-au organizat astfel încât să aibă numărul suficient de voturi, pentru ca proiectele lor să treacă. Aşa că, vor urma, spun gurile rele, alte negocieri cu alesul respectiv, motiv pentru care şeful lui pe linie de partid, care-i ordonă, de regulă, cu cine să voteze, cică este şi el în mare dilemă, fiind interesat de proiectele ambelor tabere. Nu ştie nici el pentru cine să-i ordone subalternului politic să încline balanţa: pentru putere sau pentru opoziţie!

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Oare pentru ce-i mai plătim? Gurile rele din capitala cu lămpașe ne-au adus în atenție…

5 ore ago

Bulina albă

Maria Iacob-Ridzi, sportivă din Petroșani Pentru că a reușit alături de Sofia Elena Anghel, partenera…

5 ore ago

Bulina neagră

Sorin M., din Lupeni Acuzat de tâlhărie calificată, pentru că judecătorii îl consideră un pericol…

5 ore ago

Complexul energetic „Valea Jiului”: Poşa, director general, Mari­nescu preşedintele C. A.

Reprezentanții Complexului Energetic „Valea Jiului” anunță că s-a terminat procedura de selecție pentru ocuparea funcției…

5 ore ago

Împrumutați bani, dacă vreți să-i pierdeți!

O femeie din Uricani a ajuns la ju­decată după ce a împrumutat unui bărbat din…

5 ore ago

Cățelul Odin, prezent la început de an școlar pe străzile Devei

Ieri, polițiștii au fost prezenți în zona unităților de învățământ și la trecerile pentru pietoni,…

5 ore ago