Gura lumii

Spun gurile rele că într-o instituţie din municipiul reşedinţă de judeţ, care se ocupă de păstrarea liniştii şi ordinii publice, odată cu omul, s-au schimbat şi vremurile. Dacă până în urmă cu câteva zile bune, în incinta respectivei unităţi putea intra oricine, la orice oră din zi, de când şeful s-a schimbat, instituţia este o adevărată cazarmă. Încă de la intrare, toţi cei care îi trec pragul sunt aşteptaţi de un portar, care legitimează la sânge vizitatorii, după care îi anunţă prin telefon şi îi însoţeşte până în biroul celui căutat. Mai ciudat este faptul că, de stricteţe nu au scăpat nici şefuleţii. Bârfesc cârcotaşii că aceştia nu mai au voie să spună nici o vorbă fără aprobarea marelui boss. Aceleaşi guri rele îşi dau coate şi povestec că atitudinea este doar una de apărare şi precauţie, pentru ca nu cumva, şi şeful nou să aibă aceeaşi soartă cu cel recent schimbat.

Tot mai des vorbeşte lumea că, în ziua de astăzi, dacă ajungi la mâna medicilor şi a asistentelor, trebuie să spui în gând: „Doamne, ajută-mă să scap cu zile!”. Nu ştim cât de mult bine face această rugăciune, dar cert este că, în felul acesta, poate avem vreo scăpare, fie ea şi imaginară. Spun gurile rele că o întâmplare care ridică semne de întrebare asupra modului în care sunt trataţi uneori cei ajunşi într-o instituţie sanitară s-ar fi petrecut, zilele trecute, într-un spital din marele municipiu al judeţului. Un bărbat care a ajuns în stare extrem de gravă, mai mult mort decât viu, a fost lăsat minute în şir, în ambulatoriu, să zacă, cu dureri de cap, cu toate că soţia sa a anunţat urgenţa. Deşi asistentele i-au dat de mai multe ori târcoale, nici una nu s-a apropiat de bolnav, decât atunci când, disperată, femeia, a intrat în cabinetul medicilor şi a strigat că-i moare bărbatul. Şi atunci, n-au dreptate cei care zic „Doamne ajută“, atunci când trebuie să ajungă pe un pat de spital?