Fanii seriei de filme „B.D.” ştiu că „alipirea” de un „boss important” e cea mai inspirată mişcare pentru reuşita în viaţă fără mari eforturi. Un personaj venerabil din fotbalul hunedorean a înţeles perfect schema şi a cultivat o prietenie cu un antrenor de top, înfiripată în tinereţe, în anii 1980, pe vremea când tehnicianul  îşi începea activitatea şi devenea o legendă vie în oraşul cu castel. Legătura cu celebrul şi valorosul tehnician i-a adus personajului nostru postul de reprezentant al său în Adunarea generală a asociaţilor şi de preşedinte al unui club sportiv. Numai că, profitând prea mult de aceste funcţii, omul a dat cu bâta-n baltă şi a ajuns la cuţite cu… investitorii. Aceştia l-au acuzat pe preşedintele cu pricina că după meciuri, îşi invita prietenii la restaurant şi apoi venea cu bonul la decontare, pe motiv că „distracţia” ar fi fost de fapt un protocol din partea şi în interesul clubului. Oamenii cu bani au „înghiţit” de două ori „pastila”, însă a treia oară, s-au enervat şi au cerut excluderea personajului „alunecos” din forurile de conducere ale clubului.

Meciurile de fotbal din ligile inferioare sunt de regulă modeste din punctul de vedere al tehnicii şi tacticii, însă devin atractive când se „investeşte” mult suflet, se joacă bărbăteşte sau cu o motivare ce depăşeşte nivelul banilor încasaţi de jucători. Astfel de partide devin şi mai spectaculoase, de obicei,  atunci când o echipă mică, aflată într-o formă sportivă bună, întâlneşte o formaţie galonată, care  traversează o perioadă de criză şi a ajuns într-o ligă inferioară. Gurile rele spun că aceste „reguli nescrise” ale fotbalului au fost contrazise la o partidă disputată la finalul săptămânii, undeva în Ţara Moţilor. Faţă în faţă s-au aflat o formaţie recunoscută pentru aplombul şi duritatea cu care abordează meciurile de pe teren propriu şi una cu renume alb-negru în fotbalul hunedorean, care însă suferă de pe urma crizei financiare. Contrar aşteptărilor, disputele bărbăteşti au lipsit cu desăvârşire, mai ales după pauză, jucătorii gazdelor au fost adevărate exemple de sportivitate, tratându-şi adversarii ca pe domnişoare,  iar scorul final a fost exact cel care trebuia, pentru a mulţumi ambele combatante. Un oficial al forului care organizează competiţia remarca şi că liderii echipei gazdă au fost numai lapte şi miere în relaţiile cu reprezentanţii adversarilor, deşi de regulă, la astfel de partide apar şicane. În  concluzie, spun cârcotaşii, meciul a fost de fapt un blat de toată frumuseţea, numai că din cauza legilor întortocheate din România, aşa ceva e aproape imposibil de demonstrat.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Adrian David a luat proba scrisă la concursul pentru funcția de director general al Casei de Sănătate Hunedoara

Adrian David a obținut nota 77,2 la proba scrisă a concursului pentru ocuparea funcției de…

8 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele că un afacerist din zonă a fost lă­sat cu conturile aproa­pe goale…

11 ore ago

Bulina albă

Ștefan Tiriteu, manager Spitalul municipal Brad Pentru că, pentru prima dată, Spitalul Municipal Brad va…

11 ore ago

Bulina neagră

B.N., din Dolj Pentru că a fost prins după ce a furat în repetate rânduri…

11 ore ago

Concurs pentru 20 de posturi de director general la Casele județene de sănătate; post scos la concurs și pentru CAS Hunedoara

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a organizat concurs pentru postul de director general în…

11 ore ago

Speranțe pentru sute de deveni: 132 de locuințe sociale pe strada Depozitelor vor fi date în folosință anul viitor

Municipiul Deva face un pas major în sprijinirea persoanelor aflate în difi­cul­tate, prin avansarea lucrărilor…

11 ore ago