Evaluarea valorii unui fotbalist tânăr aflat la început de drum este un demers extrem de delicat, întrucât este greu de prevăzut ce poate aduce viitorul din punct de vedere sportiv. Este deja clasică eticheta „născut talent, mort speranţă“, care se pune jucătorilor cu o mare doză de calităţi native, dar care nu şi le pun în valoare prin muncă şi seriozitate, ajungând să aibă cariere modeste. De asemenea, există şi posibilitatea ca jucători care par „comuni“ la un anumit moment să „explodeze“ şi să devină fotbalişti foarte buni şi bine cotaţi, într-un timp foarte scurt. Din această perspectivă a stabilirii preţului corect al unui talentat tânăr fotbalist, a apărut un mini-război între o echipă din sudul judeţului şi reprezentanţii unui club patronat de un fost arbitru, actualmente, potent om de afaceri. Cică, oficialii echipei profilate în ultima perioadă pe descoperirea şi formarea de talente şi-au lăudat marfa mai ceva decât comercianţii romi la piaţă şi au încercat să obţină o tranzacţie cât mai profitabilă. Povestesc cârcotaşii că patronul echipei de Liga I, care-l vroia pe jucător, a considerat că pretenţiile sunt exagerate pentru un tânăr care încă nu a demonstrat nimic, supărându-se astfel de mama focului. Până la urmă, din cauza orgoliilor prea mari din cele două tabere, se pare că afacerea a căzut şi posibila şansă de a avea un viitor mai bun a tânărului jucător a fost retezată.
Consultanţa e o afacere extrem de profitabilă peste tot în lume. În România, această activitate este o adevărată mină de aur, întrucât se practică şmecheria de a se solicita consiliere doar aşa, de ochii lumii, cu scopul evident ca persoane cheie din firma consiliată, care de obicei e una de stat, să împartă banii plătiţi degeaba cu şefii din firma care prestează serviciul respectiv. Dornic să pună pe roate şi el o astfel de afacere super-rentabilă, un membru de la vârf al unei comisii dintr-o asociaţie sportivă judeţeană, mic la stat, dar mare la sfat, i-a îndemnat pe reprezentanţii echipelor afiliate să solicite consultanţă pentru o mai bună activitate, taman pe sectorul la care se pricepe el. Mai mult, omul nostru, susţin gurile rele, s-a arătat dispus să ofere chiar el consilierea şi a precizat că nu are pretenţii financiare exagerate, ci se mulţumeşte chiar şi cu o masă îmbelşugată. Oficial, nimeni nu s-a arătat interesat, însă e foarte posibil ca pe la colţuri, să existe amatori de astfel de servicii, în ideea unui eventual favor murdar dat de respectivul consultant.
Un bărbat de 61 de ani, din județul Gorj, a fost reținut pentru 24 de…
Polițiștii din municipiul Deva au luat măsura reținerii pentru 24 de ore în cazul unei…
Vorbesc gurile rele că un personaj din zonă a amenințat o familie, i-a spart ferestrele…
Sorin Lavu, viceprimar al municipiului Deva Pentru că a rezolvat în scurt timp sesizarea privind…
A.P., din Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru deținere ilegală de arme.
Hunedoreanul ducea o viață dublă și nimeni din anturajul său ori din familie nu știa…