Gura lumii

Gura lumii, 31.01.2020

Vorbesc gurile rele că la o instituţie de pe la noi se întâmplă lucruri de neacceptat. Zvonerii de serviciu au aflat că taman şeful de acolo are o relaţie cu una dintre subordonate. Asta nu ar fi nimic nou. Or fi pline instituţiile noastre de asemenea situaţii. Cârcotaşii spun însă că duduia pe post de amantă îşi permite să facă orice, să îşi bată joc de cei pe care îi verifică, sau comandă controale la cei pe care nu îi suportă. Totul pentru că nu o trage nimeni la răspundere. Şeful închide ochii la orice derapaj al favoritei. Gurile rele mai şuşotesc şi că duduia respectivă nu-i verifică niciodată pe cunoscuţii care încalcă legea. Adică în opinia funcţionarei cu pricina, respectarea legii este valabilă numai pentru unii.

Zvonerii de serviciu au aflat şi povestesc prin târg că tot mai mulţi angajaţi pe pile, evident, la o instituţie din zonă, aleg să renunţe la jobul bine plătit. În plus, nici măcar nu erau nevoiţi să meargă pe la lucru, că oricum erau pontaţi. Dar ce s-a întâmplat, atunci? Cum de ei renunţă la aşa un serviciu? Gurile rele au aflat cum stă treaba. Cică vin controale grele şi dacă se află cum au huzurit pe banii contribuabililor, respectivii angajaţi, va fi mare necaz. Nu numai pe capul şefului instituţiei, dar şi salariaţii piloşi vor avea de plătit cu bani sau poate mai rău. Aşa că, la înţelegere cu avocaţii, au luat decizia să demisioneze.

3 comentarii la „Gura lumii, 31.01.2020

  • Nu pare să fie din raiul Apaprod,mai exact ,nu pare a fi Micin și pupila lui din noua telenovela,acum în desfășurare…dar de unde să fie ?

    Cine poate ști ?

  • Știe cineva ,sluga lu Gligor mai vine la servici ? Întreb pentru Palcău.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura