Categories: Gura lumii

Gura lumii, 30.08.2017

Nici nu o să vă vină să credeţi ceea ce am aflat noi de la un informator de încredere. Spune omul nostru că într-un municipiu important din judeţ s-au petrecut lucruri murdare, chiar foarte murdare, în care au fost implicaţi trei sticleţi. Însărcinaţi cu protejarea oamenilor, tocmai ei au fost cei care au încălcat aceste reguli. Cică, indivizii ar fi înhăţat două fete de moravuri uşoare, care îşi câştigau existenţa practicând cea mai veche meserie din lume. Şi, pe motiv că vor să le identifice, le-au luat cu ei în maşină. Doar că, în loc să le ducă la secţie, le-au dus într-o margine de pădure, unde le-au cunoscut în sens biblic, dar fără voia fetelor. Ca să fie siguri că nu vor lăsa vreo urmă, le-au şters toate datele din telefoanele mobile. Mai mult de atât, le-au luat şi banii, lăsându-le pradă deznădejdii. O întâmplare care le-a uimit pe cele două, pe care nimeni nu le-ar crede dacă ar povesti.

Situaţie paradoxală printre unii angajaţi la stat, care refuză să fie deranjaţi cu vreo întrebare în zilele libere. În schimb, nu pot renunţa deloc la beneficiile funcţiei. Indiferent dacă e zi sau noapte, că e sâmbătă sau duminică, indivizii se plimbă cu maşinile de serviciu, alimentate cu carburanţi din banii noştri, ai celor care plătim taxe şi impozite. Situaţie care putea fi de înţeles atunci când salariile le erau mici de îţi venea să le plângi de milă. Acum, când lefurile le-au crescut, le sugerăm să-şi folosească propriile autoturisme. În cazul în care nu le au, pot apela la serviciile taximetriştilor şi să contribuie în acest fel la dezvoltarea economiei locale. Şi, într-o ultimă instanţă, se pot deplasa cu mijloacele publice de transport, că şi acolo încasările nu sunt foarte mari.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Primarul din Uricani a murit

Danuţ Buhăescu a încetat din viaţă. Dumnezeu să îl ierte.

o zi ago

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

2 zile ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

2 zile ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

3 zile ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

3 zile ago