Şeful unei instituţii odinioară militarizată bate săptămânal ţara în lung şi-n lat, către kilometrul zero, unde încearcă din răsputeri să-şi rearanjeze postul de conducere la instituţia care apără legea. Gurile rele spun că respectivul, versat în afaceri dubioase, vrea să-l debarce pe actualul şef. Ajutat de un politician din urbe, cât şi de un magistrat, omul nostru şi-ar fi făcut planurile bine. Zarurile cică au fost aruncate şi de la kilometrul zero se va da dispoziţie să i se găsească nod în papură actualului şef. Este şi o miză în toată povestea, spun bârfitorii. Omul va fi repus în scaun după ce l-a dat pe tavă pe un superior al său. Acesta din urmă ar fi vânat de cei de la centru pentru că este foarte apropiat de un politician şi mai este bănuit că ţine cu duşmanul.
Vorbesc gurile rele că un personaj din zonă a amenințat o familie, i-a spart ferestrele…
Sorin Lavu, viceprimar al municipiului Deva Pentru că a rezolvat în scurt timp sesizarea privind…
A.P., din Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru deținere ilegală de arme.
Hunedoreanul ducea o viață dublă și nimeni din anturajul său ori din familie nu știa…
Polițiștii din Deva au intervenit de urgență în urma unui conflict izbucnit între două adolescente,…
În contextul curățeniei de primăvară care se desfășoară în această perioadă, Administrația Parcului Natural Lunca…