Categories: Gura lumii

Gura lumii, 3.10.2016

Isterie printre afaceriştii dintr-o localitate cu multe lămpaşe, după ce zilele trecute, băieţii îmbrăcaţi în albastru au descins pe la vreo câteva unităţi comerciale despre care se credea că sunt protejate. Bârfitorii spun că sunt vreo 20 de persoane care beneficiază de protecţie şi pot face evaziune în voie, iar zvonurile păreau să aibă mare adevăr în ele. Timp de vreo câţiva ani n-a călcat picior de inspector pe la aceste magazine şi toate documentele privind controalele se făceau la o cafeluţă şi o şuetă împreună cu patronii. Bineînţeles, inspectorii nu făceau actele în fals pe degeaba, ci contra unor mici atenţii. Totul a fost dat peste cap din cauza unei pensionări. Mai exact, spun bârfitorii, cel care era protectorul s-a retras din activitate fără să-şi avertizeze protejaţii. Nu doar că s-a retras, dar, înainte de a pleca, le-a dat undă verde controlorilor să descindă la cei de la care îşi făcea plinul. Tot bârfitorii spun că omul le-a copt această surpriză pentru că şi-a primit cu întârziere ultimele şpăgi.

Şeful comunitarilor dintr-o localitate din sudul judeţului s-a făcut peste noapte argat la o firmă particulară, fără ştiinţa superiorilor şi în dispreţul legii şi al bunului simţ. Omul, spun cârcotaşii, şi-a pus subordonaţii să facă pază de zi şi de noapte la o exploatare a şefului urbei, utilajele acestuia fiind vizate. Totul a fost decis după ce hoţii l-au călcat pe primar de vreo câteva ori şi i-au furat tot carburantul din utilajele folosite la afacerea sa privată. Bârfitorii spun că angajaţii care ar trebui să patruleze prin urbe şi să aibă grijă ca oamenii să fie în siguranţă, încă de la intrarea în tură se duc în sălbăticie şi stau de veghe lângă nişte fiare. Toţi angajaţii din echipele de intervenţie sunt obligaţi să facă pază la firmă şi dacă sunt prinşi de cineva trebuie să spună că sunt în patrulare.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Instalația de nocturnă de la stadionul din Petroșani este funcțională

A fost finalizat obiectivul de investiții „Instalație de nocturnă, sistem de degivrare și irigare a…

2 zile ago

Anunţ suplimentare şedinţă august 2026

Având în vedere Anunțul anterior și în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 831/2022pentru aprobarea…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că un per­so­naj cu veleități de artist trage tare să revină…

3 zile ago

Bulina neagră

S.G., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încercat să violeze…

3 zile ago

Bulina albă

Gabriela Cobori, coordonator trupa de dans Mistic Pentru că face o treabă excelentă cu trupa…

3 zile ago