Vorbesc cârcotaşii că un primar cu trei roze pe masă vrea să plece din partidul respectiv, acum că s-a dat liber la transferuri pe piaţa aleşilor locali. Cică zvonerii povestesc că omul nostru vrea să părăsească partidul cu trei roze şi să se ducă văzând cu ochii, nemulţumit de faptul că are tot felul de controale pe cap. Se pare însă că primarul de care vorbim a aterizat în formaţiunea cu trei trandafiri, sperând că astfel va scăpa de braţul lung al legii. Iar acum vrea fie să se întoarcă în partidul cu o roză, fie într-altul, pentru a le arăta colegilor că nu îi pasă de ei şi se descurcă la fel de bine altundeva. Problema cu primarul respectiv este că nu mai are deloc credibilitate şi oamenii din localitatea pe care o păstoreşte au început să îşi dea seama cât îi poate capul şi că, de fapt, de când e pe funcţie nu a muncit decât pentru el, nu şi pentru comunitate.
Pentru salvarea victimei, au fost solicitați alpiniștii deveni și echipa Salvamont. De asemenea, pentru…
Pentru misiune au fost alocate trei autospeciale de stingere, autoscara mecanică și o ambulanță SMURD.…
Polițiștii hunedoreni au întocmit două dosare penale distincte, după ce mai multe arme de foc…
Sesiunea de diseminare a rezultatelor proiectului a fost deschisă de domnul Ioan Sebastian Bara, managerul…
Opt persoane au fost reținute de polițiști, pentru 24 de ore, în urma unei încăierări…