Categories: Gura lumii

Gura lumii, 3.07.2020

Vorbesc gurile rele că o duduie de la o instituţie de stat a reuşit să-i scoată din pepeni pe colegi, după ce şi-a bătut joc de ei, deunăzi. Duduia cu pricina a venit la muncă cu o îmbrăcăminte de zeci de mii de euro. Cârcotaşii de serviciu povestesc prin târg că respectiva a fost întrebată cum de îşi permite aşa o ţinută scumpă. Însă, aceasta a răspuns că nu e treaba subalternilor şi a colegilor să evalueze îmbrăcămintea ei şi dacă nu le convine, să-şi caute de lucru în altă parte. Zvonerii şuşotesc că nu e prima dată când duduia se poartă arogant şi le dă cu tifla colegilor săi cu salarii modeste.

Spun zvonerii pe la colţuri că un personaj de pe la noi, aterizat într-un partid din greşeală, mai are doar puţin timp de stat pe acolo. Cică, spun cârcotaşii prin târg, omul nostru are zilele numărate şi va fi ejectat din formaţiunea politică. Nu e vorba că respectivul a greşit grav. Nu, cică omul e total pe dinafară şi nu pricepe nimic din ceea ce se întâmplă în mediul politic. Omul nu a reuşit să convingă că poate face parte din echipa cu pricina, ba din contră, i-a enervat pe mulţi colegi din cauză că are impresia că totul i se cuvine şi nu ascultă de sfaturile politicienilor cu experienţă. Motiv pentru care colegii se vor debarasa de el în scurt timp.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Cum te pot afecta jocurile de noroc din punct de vedere mental

Chiar dacă jocurile de noroc ar trebui percepute în special ca o formă de divertisment,…

13 ore ago

24 de milioane de euro aduși în județ prin AJOFM Hunedoara!!!!

„Împărtășesc cu voi vestea care ne-a bucurat și emoționat în același timp: Proiectul „GREEN SPO…

15 ore ago

INTERVENȚIE FERMĂ A POLIȚIȘTILOR ÎN URMA UNUI CONFLICT VIOLENT ÎN MUNICIPIUL PETROȘANI

Polițiștii din municipiul Petroșani au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 22 ani,…

17 ore ago

COMUNICAT DE PRESĂ. Ajunge. Până aici. PSD Hunedoara cere schimbarea urgentă a direcției guvernării

Datele recente confirmă realitatea resimțită zilnic de hunedoreni: economia este în declin, iar România se…

17 ore ago