Categories: Gura lumii

Gura lumii, 3.05.2012

Scandal de scandal între doi candidaţi la o primărie de municipiu din judeţ. Cică, spun gurile rele, în urmă cu câteva zile, la o manifestare organizată pentru elevi, primarul municipiului a ajuns mai târziu la eveniment, fiind prins cu treburile administraţiei. Zvonerii povestesc însă, că, până să ajungă domnul primar la faţa locului, un contracandidat de-al său la funcţia de primar, s-a apucat, împreună cu staff-ul său de campanie, să împartă cărţi de vizită şi alte materiale promoţionale, deşi campania încă nu a început. Cârcotaşii susţin că edilul de care vorbim a organizat toată manifestarea, nicidecum contracandidatul cu pricina, dar când a ajuns acolo, a observat cu stupefacţie, că toate premiile au fost acordate deja de oamenii contracandidatului său. Normal, omul nostru s-a enervat aşa de tare, deoarece îi fusese furată întreaga muncă şi a dat foc la toate materialele de campanie ale adversarului său politic, în aplauzele spectatorilor. Gurile rele susţin că, de fapt, vinovat pentru incidentul respectiv nu a fost contracandidatul primarului, ci un alt membru al echipei sale de campanie, care l-a dezinformat deja pe respectivul. Atunci, ne întrebăm, dacă acum se întâmplă asemenea lucruri, la ce oare vom asista când, oficial, ne vom afla în campanie electorală?

Gurile rele spun că un primar care tocmai a plecat din partidul cu un trandafir a fost ameninţat că, dacă mai candidează din partea rozei, va ajunge la răcoare, că şi aşa e cald rău de tot în această perioadă, pe afară. În aceste condiţii, spun cârcotaşii, omul nostru a făcut cum i s-a comandat, însă a scăpat din vedere un lucru extrem de important. Spun zvonerii că edilul cu pricina are un dosărel foarte periculos pentru domnia sa, care s-ar putea să se încheie extrem de neplăcut pentru el. Cică, după ce omul nostru a trecut în barca duşmanilor pe linie politică, acum se pregătesc foştii lui camarazi să arunce pe piaţă tot ce ştiu despre el, în special, legăturile amoroase, care s-ar putea să-l compromită mai tare decât credea el. Cel puţin, aşa susţin cârcotaşii. Tot ei au mai aflat că nici în ceea ce priveşte lucrările executate prin localitatea pe care o păstoreşte nu stau prea bine. Sesizările se pare că vor curge râuri, iar primarul va trebui să dea socoteală în legătură cu toate aceste lucruri.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Cum te pot afecta jocurile de noroc din punct de vedere mental

Chiar dacă jocurile de noroc ar trebui percepute în special ca o formă de divertisment,…

55 de minute ago

24 de milioane de euro aduși în județ prin AJOFM Hunedoara!!!!

„Împărtășesc cu voi vestea care ne-a bucurat și emoționat în același timp: Proiectul „GREEN SPO…

4 ore ago

INTERVENȚIE FERMĂ A POLIȚIȘTILOR ÎN URMA UNUI CONFLICT VIOLENT ÎN MUNICIPIUL PETROȘANI

Polițiștii din municipiul Petroșani au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 22 ani,…

6 ore ago

COMUNICAT DE PRESĂ. Ajunge. Până aici. PSD Hunedoara cere schimbarea urgentă a direcției guvernării

Datele recente confirmă realitatea resimțită zilnic de hunedoreni: economia este în declin, iar România se…

6 ore ago

BĂRBAT REȚINUT DE POLIȚIȘTII DIN PETROȘANI, PRINS ÎN FLAGRANT DELICT LA VOLAN, FĂRĂ PERMIS DE CONDUCERE

Un bărbat de 26 de ani, din orașul Aninoasa, a fost reținut pentru 24 de…

7 ore ago