Gura lumii 3.05.2011

Abţinerea de la satisfacerea necesităţilor fiziologice care se „rezolvă” la toaletă poată fi dăunătoare sănătăţii. O spun doctorii şi o ştiu mulţi dintre noi din proprie experienţă. Însă, de la grija faţă de sănătate, până la sfidare şi exhibiţionism, calea ar trebui să fie lungă, lungă. Nu e cazul, susţin gurile rele, şi pentru un cunoscut afacerist, patron de echipă de fotbal şi politician cu destul succes din sudul judeţului. Cică la un important şi palpitant meci al unei echipe de juniori, afaceristul nu s-a mai deranjat să meargă până la WC-ul public al stadionului sau la biroul său, care era în apropiere, ci a urinat pe un copac din apropierea terenului şi a tribunei. Nu a mai contat că erau numeroşi oameni în zonă, că putea fi şi chiar a fost văzut de mulţi dintre ei, ci important a fost să rezolve problema. Acum, dincolo de lipsa de bun-simţ, demonstrată de întâmplare, cârcotaşii susţin că gestul e practicat destul de des de personajul cu pricina.

Cel mai elementar drept al consumatorilor, stabilit atât prin lege, cât şi prin regula bunului simţ, este cel la informare. În mod normal, te aştepţi ca acest drept să fie respectat de reprezentanţii comerciali ai unor firme internaţionale şi ignorat în modestele chioşcuri autohtone. Întâmplarea a făcut însă ca în interval de 10-15 minute, să constatăm că lucrurile stau taman pe dos. Astfel, întâi am cumpărat o îngheţată de la restaurantul cu cel mai celebru şi galonat nume din zona gării oraşului cu cetate. Ca un adevărat profesionist, vânzătorul ne-a întrebat dacă dorim toping în plus, însă nu ne-a informat că „suplimentul” costă un leu. Aşa că ne-am trezit doar că avem de achitat cu un leu mai mult decât preţul afişat, fără a fi informaţi, cum cere legea, în prealabil, de diferenţa de cost. Peste câteva minute, stăteam la rând la un chioşc modest din aceeaşi zonă, al unor persoane religioase, pentru a cumpăra o sticlă de apă şi am fost surprinşi de corectitudinea vânzătoarei. Doamna l-a atenţionat pe un client care dorea cartofi prăjiţi la un sandvic, că suplimentul respectiv la acel produs costă 50 de bani, iar omul a renunţat la plusul de cartofi prăjiţi. Situaţia dovedeşte că nu întotdeauna firma e atributul calităţii şi al corectitudinii, ci că omul e cel care sfinţeşte şi locul, şi valoarea unei activităţi comerciale.