Gura lumii 29.11.2011

Într-un fotbal corupt, cum este în mod evident cel mioritic, valoarea echipei contează de multe ori mai puţin decât jocurile de culise ori influenţa arbitrajului. Prin urmare, unele rezultate care contrazic calculele hârtiei nasc întrebări legate de corectitudinea arbitrajului sau a sportivităţii cu care formaţiile şi-au apărat şansele.  Un meci cu astfel de parfum „necurat” a implicat, recent, şi o echipă din judeţ, preluată nu demult de un tehnician respectat şi apreciat. Cică trupa respectivă a reuşit să câştige taman când o ardea mai tare în faţa unei formaţii mai bine clasate. Suspiciunile au fost amplificate de faptul că echipa cotată cu prima şansă jucase bine până atunci şi s-a prezentat slab exact în meciul incriminat, în vreme ce învingătoarea surpriză a etalat un fotbal subţire şi în acest joc câştigat şi în cele anterioare, în care a avut rezultate modeste. Supăraţi la culme, suporterii formaţiei învinse au pus surpriza rezultatului în cârca favoriţilor, pe care i-au acuzat de blat. Fanii susţin că reprezentanţii echipei învingătoare i-au mânjit cu banii pe oficiali şi unii dintre jucătorii învinşilor şi şi-au asigurat astfel victoria. Cât la sută e adevărat din aceste acuzaţii nu vom afla niciodată, întrucât în fotbalul mioritic, nici DNA-ul nu reuşeşte să facă lumină. Cert e că foarte rar iese fum fără foc. Dar şi că nu toate meciurile care par suspecte sunt cu adevărat trântite.

Sărăcia şi dependenţa financiară de un serviciu care asigură un salariu necesar supravieţuirii cu care se confruntă mulţi români le permite unor patroni să calce în picioare libertatea şi viaţa angajaţilor. Este cazul unui afacerist mare la stat şi mic la sfat (opusul personajelor istorice), care le-a interzis angajaţilor să joace fotbal unde vor şi cu cine vor în timpul lor liber. Concret, „burghezul” cu pricina s-a supărat pe organizatorii unui campionat de fotbal amatori în care finanţa o echipă şi juca în alta şi a decis să-şi ia jucăriile şi să plece. Oricine e liber să se supere şi să facă ce vrea cu viaţa, banii şi timpul său liber. Însă, patronul acesta cu porniri „dictatoriale” le-a interzis şi angajaţilor săi care activau în respectivele echipe să mai joace fotbal în campionatul pe care el l-a părăsit. Nu ştim exact ce le-o fi spus angajaţilor, dacă i-a ameninţat sau nu, însă e cert că oamenii respectivi au ales să-şi păstreze serviciul şi au renunţat să joace fotbal, unde şi când doreau ei în timpul lor liber.