Categories: Gura lumii

Gura lumii, 29.10.2019

Vorbesc cârcotaşii că un primar de pe la noi a făcut-o de oaie. Cică, povestesc zvonerii prin târg, un proiect de investiţii cu fonduri europene a fost dat firmei care aparţine chiar primăriei pe care el o conduce, deşi acest lucru este ilegal. Mai mult, pentru că muncitorii firmei respective nu au de-a face cu construcţiile, lucrarea a fost redirecţionată către societăţi de casă ale edilului de care vorbim. Până acum, spun gurile rele, nu s-a sesizat nimeni, dar se pare că lucrurile sunt rău de tot pe lângă lege. Cârcotaşii se tot minunează cum de s-a ajuns la o asemenea situaţie, însă primarul pare să fi regizat totul.

Spun gurile rele prin târg că un antrenor de la poalele Cetăţii are apucături neortodoxe cu sportivele pe care le coordonează. Vorbesc zvonerii de serviciu că omul nostru le jigneşte pe sportive cât e ziua de mare. În plus, atunci când merge în cantonamente cu fetele, antrenorul nostru bea prea mult, lucru care îi provoacă o stare atât de euforică, încât se duce peste fete în camere şi le face pe acestea cu ou şi cu oţet. Cârcotaşii susţin că lucrurile au scăpat de sub control acolo şi antrenorul ar trebui să-şi facă bagajele până nu vor apărea reclamaţii de agresiune sexuală la adresa acestuia. Pentru că, deşi părinţii fetelor au reclamat situaţia, conducerea şcolii n-a reacţionat, lăsând lucrurile în coadă de peşte.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că un per­so­naj din zonă vrea să ajungă șef mare de…

10 ore ago

Bulina albă

Maria Bocicor, președinta UCRR Filiala Hunedoara Pentru că a reușit să acceadă în Consiliul Local…

10 ore ago

Bulina neagră

Dumitru Andreșoi, fermier Pentru că este acuzat de procurorii lui Kovesi de fraudarea fondurilor europene.

10 ore ago

Parchetul European taie în carne vie: Cel mai mare oier, reținut de oamenii lui Kovesi. Prejudiciu imens

Parchetul European a lovit puternic în agricultura românească: Dumitru Andreșoi (foto), cel mai mare cres­că­tor…

10 ore ago

Gurasada și Vălișoara, sub semnul solemn. Start pentru încă 4 ani!

Magdalena Șerban Nu demult, primarii aleși sau realeși ai județului au depus jurământul de cre­dință,…

10 ore ago