Categories: Gura lumii

Gura lumii 29.05.2015

Dependenţa structurii conducerii administrative a unui club foarte iubit din judeţ de manevrele reprezentanţilor autorităţilor locale lasă loc la numeroase speculaţii. Numărul şi amploarea zvonurilor şi presupunerilor s-au amplificat în această perioadă în care se apropie de final mandatul actualei conduceri a clubului, ajungându-se ca prin lumea chibiţilor să circule tot felul de variante referitoare la viitorul echipei în cauză. Fenomenul „scenaritei” l-a atins şi pe unul dintre actualii oficiali ai echipei, care s-a apucat să posteze pe site-urile de socializare poze şi comentarii care lasă să se înţeleagă că va părăsi/va fi îndepărtat de la club. Astfel, alături de o fotografie cu un angajat anonim al clubului, dar cu state vechi de plată, a apărut următorul comentariu: „Am aflat că avem zilele numărate şi că deja unii se laudă prin oraş că ei vor conduce clubul, începând cu 1 iulie… şi chiar nu aveam nici o poză cu cel mai vechi angajat al clubului”, a notat oficialul echipei în cauză. Ce va fi, vom vedea, însă viitorul nu sună foarte promiţător, mai ales că în ultima vreme, performanţele au fost modeste, iar bugetul se anunţă a fi subţire rău de tot.

Mai multe personalităţi din lumea sportului şi din sfera administraţiei publice au acceptat să fie printre protagoniştii unui eveniment care are ca scop oficial strângerea de fonduri pentru dezvoltarea celui mai performant sport al ţării şi al judeţului nostru. Disponibilitatea şi deschiderea acestor oameni de succes faţă de comunitatea din care fac parte şi faţă de nevoile unui sport foarte solicitant sunt demne de laudă şi de cauze mai bune. La nivel declarativ, totul pare onorabil şi caritabil, numai că asociaţia neguvernamentală care organizează acţiunea şi reprezentanţii ei la nivelul judeţului nostru par a fi din sfera celor unşi cu toate alifiile şi a celor dispuşi la matrapazlâcuri. Din acest motiv, ar fi bine ca personalităţile care au acceptat să se implice, să ceară să vadă cât din fondurile ce vor fi strânse vor fi folosite efectiv la sprijinirea sportului în cauză şi cât va rămâne în conturile asociaţiei organizatoare sau a altor „beneficiari”.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Sebastian Halasz, excelență decebalistă pe acoperișul Turciei

Sebastian Halasz, elev în clasa a X-a la Colegiul Național „Decebal” din Deva, a cucerit…

4 ore ago

Alpinistul Adrian Ahritculesei: Următoarea mare provocare, POLUL NORD

„După 7 Summits, 7 Volcanoes și atin­gerea Polului Sud Geografic, ur­mă­toarea mea mare provocare este…

4 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Șeful unei asociații dintr-o urbe din re­giu­ne a ajuns în centrul mai multor scandaluri după…

4 ore ago

Bulina albă

Dorel Schiopu, șef Stație CFR Petroșani Pentru marcarea împlinirii a 425 de ani de la…

4 ore ago

Bulina neagră

Luminița F., din Petroșani Pentru că este acuzată de înșelăciune și a fost trimisă în…

4 ore ago

Echipament performant care aduce un plus important de eficiență și siguranță în misiunile de căutare și salvare

Un nou proiect deosebit, dedicat structurilor Salvamont care au in­vestit în pregătirea, brevetarea și men­ținerea…

4 ore ago